Ultima oră

Cum a fost jefuit un australian din Nițchidorf. Hoțul a furat tot ce a prins la mână

Un bărbat din Niţchidorf este judecat după l-a furat pe un australian care a vrut să îi facă un bine

MondialPeter Tomphson, un român plecat în Australia înainte de Revoluţie, s-a întors în România, unde a investit sume importante de bani în construirea unei gospodării la Niţchidorf. Tomphson şi-a cumpărat tot ce trebuie pe lângă o casă, de la unelte şi scule, până la tacâmuri şi haine. În 2009, când s-a întors în Australia, Tomphson l-a lăsat să locuiască în casa lui pe un bărbat, Mircea Aurelian Jumanca, alături de soţia lui.

Surse din cadrul Primăriei Niţchidorf susţin că australianul a fost avertizat de poliţiştii din sat că Jumanca a mai fost condamnat pentru furt şi nu este tocmai înţelept să lase lupul paznic la oi. Tomphson nu a ascultat, şi-a încuiat toate camerele şi garajul şi a plecat în Australia, lăsându-i lui Jumanca o cameră pentru locuit şi holul.

A furat tot ce a prins

Jumanca şi soţia lui au intrat în casa australianului în cursul lunii mai a anului 2009, iar timp de doi ani hoţul a stat cuminte. Tentaţia a fost, însă, prea mare, iar în primăvara anului 2011, când soţia sa era plecată, Mircea Jumanca a forţat uşa unei camere din care a furat toate cheile casei şi ale garajului.

Din acel moment, fie cu chei potrivite, fie prin alte metode, Jumanca a intrat în anexele casei, lăsându-l pe australianul Tomphson fără o grămadă de bunuri. Astfel, potrivit procurorilor, primul furt a fost comis în luna iulie a anului 2011. Potrivit procurorilor, folosind chei potrivite, Jumanca a intrat în garajul casei de unde a furat două drujbe, o maşină de găurit şi o trusă de chei pe care le-a şi vândut unui anume Ioan Dragoescu.
În luna septembrie a anului 2011, Jumanca a fost părăsit de soţie, prilej numai bun de continuare a furturilor.

„Rămânând singur în imobil, Jumanca Mircea Aurelian a sustras alte bunuri (două maşini de spălat automate, două costume bărbăteşti, un set de cratiţe de inox ) pe care de asemenea le-a înstrăinat, primind în schimb suma totală de 1.000 de lei de la martorul Petrea Pavel”, au arătat procurorii.

Furtul suprem: un bidon de plastic şi o canistră de tablă

Odată ce a început să fure din locuinţa asutralianului, Jumanca nu s-a mai putut opri. Hoţul a intrat din nou în garajul casei lui Tomphson şi a furat două generatoare de curent, o motopompă şi un motoclutor pe care le-a vândut martorului Jacotă Mihai Casian contra unei sume de 500 de lei. În aceeaşi lună, cumnatul australianului, care era şi împuternicit de acesta, a sesizat lipsa bunurilor l-a dat afară pe Jumanca, i-a luat cheile şi a depus plângere la Poliţie împotriva sa. Hoţul nu s-a potolit nici atunci.

A profitat că mai are o dublură de chei şi a intrat din nou în casa victimei de unde a furat: plăci de rigips, cuptor cu microunde, radiocasetofon, o ușă din lemn și haine. O lună mai târziu, Jumanca a intrat din nou în casa lui Tomphson de unde a furat un aspirator de mașină, haine, încălțăminte, o masă și vase de bucătărie pe care le-a vândut unor persoane necunoscute. Cu ocazia ultimului jaf pe care l-a reușit, având încă două eșuate, Jumanca a furat mai multe chingi, o menghină, un bidon de plastic, o scară dublă de lemn și o canistră din tablă.

De altfel, în cursul procesului în care a fost judecat, la Judecătoria Lugoj, Jumanca nu s-a prezentat, dar în cursul anchetei a recunoscut că a furat: haine, bucăți de gard, seturi de chei, cuverturi, sârme de cupru, pânze de flex, bidoane, furtun de apă, scară, tablă zincată, copiatoare, cablu tv, cameră de tractor, baterie, mașină de cusut, binoclu, aragaz, casete video, aparat de sudură, cameră de filmat, congelator, betonieră, baterii de chiuvetă, generatoare, grupuri sanitare, calculator, centrală de apă caldă etc.

Pentru toate acestea, Mircea Aurelian Jumanca a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Partea vătămată a solicitat instanței și acoperirea prejudiciului estimat la 15.000 de lei. Pentru că valoarea bunurilor nu a fost probată, această cerere a fost respinsă. Decizia nu este, însă, definitivă, dosarul fiind pe rolul Curții de Apel Timișoara în fază de recurs.

 

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE