Ultima oră

Cum a ajuns un lugojean să fie recomandat de Uniunea Scriitorilor pentru Premiul Nobel

brebanAşa cum anunţam şi în ediţia tipărită a săptămânalului Redeşeteptarea, scriitorul Nicolae Breban, Cetăţean de Onoare al municipiului Lugoj, se află pe lista nominalizaţilor din acest an la Premiul Nobel pentru literatură din partea Uniunii Scriitorilor din România.

breban

Mondial

breban

Aşa cum anunţam şi în ediţia tipărită a săptămânalului Redeşeteptarea, scriitorul Nicolae Breban, Cetăţean de Onoare al municipiului Lugoj, se află pe lista nominalizaţilor din acest an la Premiul Nobel pentru literatură din partea Uniunii Scriitorilor din România.

Breban nu este pentru prima dată în această postură. Scriitorul, care şi-a petrecut o parte din viaţă la Lugoj, a mai fost propus de două ori pentru celebrul premiu. Scriitorul timişorean Mircea Mihăieş, membru al Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor a povestit pentru redesteptarea.ro cum s-a luat această decizie.

„Procedurile sunt foarte simple. Comitetul de decernare a Premiilor Nobel pentru literatură primeşte propuneri de la o serie de instituţii din întreaga lume. Uniunea Scriitorilor din România este una dintre acestea. Noi am avut o şedinţă a Comitetului Director în data de 24 ianuarie. Pe baza propunerilor primite şi a votului, am propus patru scriitori români pentru Premiul Nobel pentru Literatură. Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu, Norman Manea şi Varujan Vosganian sunt cei nominalizaţi de Uniunea Scriitorilor din România”.

În legătură cu presupusa colaborare a lui Nicolae Breban cu fosta Securitate, Mircea Mihăieş spune că „din câte ştiu, nu există un act oficial al CNSAS care să ateste aşa ceva şi nu putem să ne luăm după speculaţii apărute în presă”.

Mihăieş a fost foarte categoric în ceea ce priveşte valoarea scriitorului Nicolae Breban. „A mai fost de două ori pe această listă, are la activ o operă de incontestabilă valoare şi traduceri în străinătate, la edituri de mare anvergură – iar criteriul de a fi publicat în limbi de largă circulaţie este unul esenţial în aceste alegeri”.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE