Ultima oră

Cu peste 40 de ani în urmă, un lugojean dădea o raită prin Europa, călare pe Mobra!

La 1 iunie 2017 se vor împlini 43 de ani de la o expediţie întreprinsă de trei tineri din Lugoj care au străbătut Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia, prin caii putere a unei motociclete Jawa de 250 c.c. dar şi a unei Mobre.

Cei trei tineri din Lugoj, care au pornit într-o aventură moto spre inima Europei, erau Vasile Jucşor, Ioan Pîrvu şi Gheorghe-Zeno-Aurel-Ionel Cliciovan.

“Mobra” s-a luptat din greu cu distanţele

“Jucşor Vasile avea o Jawa de 250 c.c. dar nu era singur pe motocicletă, al doilea om din echipaj era Pîrvu Ioan, cumnatul său, în fine eu mergeam pe o motoretă Mobra de 50 c.c. Pentru cei mai tineri care n-au auzit de ea, era o motoretă de producţie românească, în vogă în anii dinainte de 1989. Asocierea motocicletă-motoretă s-a dovedit neinspirată. Deşi eram coordonatorul şi iniţiatorul acelui raid curajos de peste 2.300 km, de-abia m-am ţinut de cei doi. Mobra avea doar 4 cai putere, iar despre viteză, ar fi multe de spus. Dacă pe drum plat se putea atinge şi 60 km. la oră, la puţin urcuş şi la pale uşoare de vînt viteza scădea considerabil. Să mă explic: plecam la drum dimineaţa în jurul orelor 7-8, iar echipajul Jucşor-Pîrvu rula cam cu 80-90 km la oră. Dupa o oră, cand deja parcurseseră 80-90 km, opreau undeva pe marginea şoselei, şi mă aşteptau. Dar motoreta mea străbătea aceeaşi distanţă într-o oră şi jumătate, astfel cei doi se puteau odihni 20-30 minute aşteptându-mă. Iar atunci când îi ajungeam din urmă nu puteam să-mi ofer puţină odihnă, fiindcă dacă aş fi făcut-o se mărea decalajul dintre echipaje. Aşa că eu, de dimineaţă de la orele 7-8 si până seara pe la orele 19 poate 20, eram în continuă deplasare spre următorul şi mereu următorul loc de întîlnire cu cei doi, cu excepţia oraşelor mari, unde ne opream şi preţ de câteva ore vizitam, atât cât se putea, zona centrală”, spune Zeno Cliciovan.

Pe urmele tatălui decorat în război

Deşi expediţia a început cu o… ciocnire între cele două vehicule, entuziasmul lugojenilor era neştirbit. Mai ales că, la Nădlac a fost uimire mare pe vameşi: „mă băieţi, sunteţi primii din ţară ce porniţi în aventura asta, nu avem informaţii că pe graniţa de vest să mai fi încercat cineva ce încercaţi voi acum şi mai ales cu o motoretă”. Desigur, l-am întrebat pe dl. Cliciovan ce l-a determinat să plece într-o asemnea expediţie:

“Urmăream în primul rând performanţa sportivă, aventura, câţi mai mulţi kilometri parcurşi cu motocicleta şi motoreta în cele trei ţări. Dar pentru mine avea şi o altă semnificaţie. Tata a fost sergent artilerist în Regimentul 42 Artilerie Lugoj şi erou pe frontul de vest în al doilea război mondial, decorat cu medalia “Bărbăţie şi Credinţă” clasa a III-a, străbătuse în anii războiului Ungaria, trecuse prin Budapesta, apoi Cehoslovacia, munţii Tatra Mică, pe acelaşi traseu pe care urma să-l străbatem şi noi mai ales drumul spre Budapesta şi mai apoi zona Banska Bistriţa- Zvolen”.

Traseul, presărat cu “îngeri salvatori”

Aventura a fost plină de peripeţii, de episoade hilare, jenante sau neaşteptate, iar ploaia le-a fost partener fidel de călătorie celor trei aventurieri, care au dormit prin parcuri, staţii de autobuz sau la margine de pădure, înghesuiţi într-un mic cort înalt de un metru şi jumătate. “Din lipsa spaţiului, în cort cei doi, Jucşor si Pîrvu, dormeau cu căştile de motociclişti pe cap, eu nu aveam cască. În acei ani încă nu era obligatoriu portul căştii”, se destăinuie amuzat Cliciovan. Era o lună iunie foarte friguroasă, iar Cliciovan îşi aminteşte că avea o blană artificială, un “urson” care l-a mai protejat pe timpul nopţii. La Budapesta, au avut una din cele mai frumoase surprize de pe parcurs: au primit de la un cetăţean binevoitor trei cafele calde, înainte de plecare. Dar acesta n-a fost singurul “înger păzitor” de pe parcurs: când Mobra s-a stricat în Slovacia, a apărut ca din senin un mecanic care avea şi el acelaşi tip de motor şi a reparat conducta metalică ce alimenta carburatorul. Când au rămas în pană de benzină, au apărut binevoitori care i-au salvat cu câte doi-trei litri. Când erau mai plouaţi şi mai amărâţi, în Polonia, doi ţărani vorbitori de limba germană au oprit căruţa lângă ei şi i-au invitat peste noapte la ei acasă, unde i-au hrănit şi i-au omenit. La Praga, drumeţii au pus cortul în Parcul Julius Fucik, un loc considerat monument în cinstea eroului naţional. Din fericire, miliţienii cehi erau destul de îngăduitori şi i-au scăpat fără amendă pe tinerii lugojeni.

Autograf de la cel mai bun portar al lumii

Ajunşi în polonia, la Zakopane, lugojenii află lotul de fotbal al Poloniei în plină partidă amicală. Lotul polonez, care eliminase Anglia în preliminarii, era în cantonament şi se pregătea pentru Campionatul Mondial de Fotbal care începea peste câteva zile, la 13 iunie 1974 şi la care Polonia va ocupa locul 3. “În poartă recunosc pe deja celebrul Tomaszewski. El va fi desemnat la acel campionat mondial cel mai bun portar. Neaşteptata prezenţă a acestuia dar şi a lotului Poloniei mă fac să ignor partida amicală în desfăşurare aşa că intru pe suprafaţa de joc, mă îndrept spre Tomaszewski cu dorinţa de a solicita un autograf. Ceilalti fotbalişti mă înjură, presupun, şi strigă câte ceva. Imperturbabil şi binevoitor Tomaszewski îmi acordă autograful pe care-l păstrez şi astăzi. Ce înseamnă un fotbalist mare dar şi un mare caracter!” îşi aminteşte Cliciovan.

Povestea pistolarilor de Lugoj

O altă idee cu care expediţionarii plecaseră spre Vest era să-şi ia pistoale cu aer comprimat. Pe teritoriul României era încă liberă deţinerea acestora, dar nu erau la vânzare. Pe drumul de întoarcere, la 11 iunie 1974, în Cehia la Brno, cei trei găsesc magazinul mult dorit, de arme cu aer comprimat. “Cumpăr un pistol, cumpară şi Pîrvu Ioan unul şi aşa înarmaţi părăsim oraşul Brno. Deci în anii comunismului, Pîrvu şi cu mine am trecut două pistoale cu aer comprimat peste graniţă. Ba mai mult, în anul următor, cu ocazia unei excursii O.N.T pe ruta Ungaria, Cehoslovacia şi R.D.Germană la întoarcere, am adus ascuns în propriul compartiment de tren o puşcă cu aer comprimat. Analizând fenomenul, ceva era de neânţeles. Nu puteai trece peste graniţă arme cu aer comprimat dar le puteai deţine. Şi asta pâna în martie 1976 când în baza unei noi legi era permisă deţinerea în anumite condiţii din care-mi amintesc folosirea la tir sportiv în cadrul unei asociaţii ori Lugojul nu avea asemenea asociaţiel”, spune Cliciovan, care până la urmă şi-a predat pistolul, nu fără alte peripeţii.

Peste 3 ani, în 1977, Zeno Cliciovan va înregistra o altă performanţă, tot unică şi tot cu Mobra: o expediţie pe ruta România, Ungaria, Cehoslovacia, de data aceasta fără însoţitori dar avându-l coechipier pe Mobra, pe verişorul lui Toni Babics.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE