Ultima oră

CSŞ Lugoj şi-a întregit palmaresul cu un nou titlu de vicecampioană națională la probe combinate

Miruna Pricop (foto stânga)

Atleta lugojeană, Miruna Pricop, legitimată la Clubul Sportiv Școlar Lugoj, care a fost medaliată cu aur la 400 de metri garduri, în finala națională din 15-16 iulie, de la București, a reușit o nouă performanță, de această dată în finala pe țară, rezervată juniorilor III (2002-2003),  la probe combinate, desfășurată în intervalul 22-23 iulie, reușind să-și adjudece medalia de argint și titlu de vicecampioană națională. Competiția a fost găzduită de aceeași bază sportivă Iolanda Balaș Soter, de lângă Arcul de Triumf.

Sportiva de pe Timiș, pregătită de profesorul Adrian Vrudnik, a reușit să-și treacă în palmares  două noi recorduri personale, la 200m și 800m plat.

“A fost un concurs reușit în care am obținut un rezultat foarte bun. Performanța putea fi și mai mare dacă sportiva noastră era mai atentă la săritura în înălțime, unde a sărit puțin sub ceea ce ea poate. Dacă sărea cu cinci centimetri mai mult, așa cum a făcut-o în alte ocazii sau dacă la greutate mai arunca un metru, în plus, atunci urca pe prima treaptă a podiumului de premiere și era campioană. Titlul de vicecampioană este onorant atât pentru sportivă, cât și pentru clubul nostru, iar Miruna Pricop merită felicitări pentru evoluția ei din ultimele două săptămâni”, a spus antrenorul Adrian Vrudnik.

Atleta de la CSȘ Lugoj a concurat la hexatlon (șase probe) totalizând 3702 puncte, fiind depășită doar de Ioana Colibășanu, din Constanța, care s-a clasat pe primul loc. Cele mai bune probe ale Mirunei Pricop au fost la 200 m, cu un timp de 27,63 secunde și la 800 m cu 2 minute, 25 secunde, ambele rezultate fiind recorduri personale.

La 100 m garduri, atleta a fost cronometrată cu 16,17 secunde, la săritura în înălțime a fost măsurată cu 1,45 m, la săritura în lungime cu 4,94 m, iar la aruncarea greutății, cu bila de 3 kilograme, a punctat la 8,36 m.          

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE