Ultima oră

CSM Lugoj pierde al doilea meci din miniturneul în Moldova

MondialFormația lugojeană de volei a Clubului Sportiv Municipal a pierdut în trei seturi partida a doua din miniturneul de volei pe care îl dispută în aceste zile în Moldova. După ce au eșuat în prima partidă împotriva liderului Știința Bacău, echipă contra căreia lugojencele au reușit să-și adjudece un set din cele patru disputate, în această seară fetele noastre au pierdut categoric împotriva jucătoarelor de la VC Unic LPS Piatra Neamț.

Primul set al partidei a fost adjudecat și condus permanent de gazde, scorul final al acestuia fiind 25 la 19 (8-7; 16-12). În setul al doilea, lucrurile s-au înrăutățit, fetele CSM-ului parcă pierzându-și pofta de luptă încă din startul jocului. În final, scorul a vorbit de la sine, setul terminându-se cu scorul de 25 la 15 (8-4; 16-5).

CSM Lugoj a jucat la fel de slab și în setul al treilea, ultimul al întâlnirii de la Piatra Neamț. Chiar dacă au început mai bine, jucătoarele au fost învinse de adversare cu scorul de 25 la 20 (8-7; 16-13). În ultima partidă pe care lugojencele o au programată în Moldova, programată pentru marți, elevele sârbului Luka vor juca împotriva Penicilinei Iași, într-o partidă ce poate face diferența între play-out și un loc în primele opt echipe din România la finalul campionatului.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE