- Redesteptarea.ro - http://redesteptarea.ro -

CSM Lugoj întâlneşte luni pe teren propriu Tomis Constanţa

voleiÎnainte de acest joc, CSM Lugoj ocupă locul al VIII-lea în clasament, cu 18 puncte acumulate, cu cinci mai puţine decât Craiova, ocupanta locului al VII-lea.

voleiEchipa de volei a CSM Lugoj nu a reuşit să aibă continuitate în rezultate pozitive. Chiar dacă a câştigat şapte puncte în deplasare, la Piteşti, Iaşi şi Piatra Neamţ, s-a împiedicat sâmbătă pe teren propriu de Universitatea Cluj (2-3), meci din care se aştepta câştigarea tuturor celor trei puncte puse în joc.

Pentru voleibalistele lugojene urmează partida în compania formaţiei Tomis Constanţa, formaţie care se află pe locul al II-lea în clasament şi care luptă pentru titlul de campioană. Jocul se va disputa luni, 30 ianuarie de la orele 18 la Sala Sporturilo „I. K. Ghermănescu”.

Înainte de acest joc, CSM Lugoj ocupă locul al VIII-lea în clasament, cu 18 puncte acumulate, cu cinci mai puţine decât Craiova, ocupanta locului al VII-lea şi cu nouă mai multe decât U. Cluj, următoarea clasată.