Ultima oră

CSM Lugoj cedează trei puncte în contul sibienilor de la Măgura Cisnădie

Lipsa de experiența, coroborată cu câteva decizii discutabile de arbitraj din ultimele 10 minute, au privat echipa de fotbal a CSM Lugoj de trei puncte importante în întâlnirea de pe teren propriu, din cadrul etapei a 18-a, seria a 4-a, Liga a 3-a, cu formaţia CS Măgura Cisnădie.

Bănăţenii, antrenaţi de Cosmin Petruescu, au cedat cu 2 la 1 în faţa sibienilor.

Gazdele au avut o primă repriză reuşită în care Porcesu a trecut de două ori pe lângă deschiderea scorului, la un interval de două minute.

Mai întâi în minutul 25, când putea marca din careu dintr-o foarfecă, după centrarea lui Dobricean, şi apoi în minutul 27 când mingea interceptată la marginea careului şi trimisă de el spre poartă a şters bara transversală.

Schimbarea inspirată a staff-ului lugojean, în minutul 60, din a doua repriză, când în locul lui Porcescu intră Pleşcan, aduce, după doar zece minute, deschiderea scorului.

Jocul părea că se îndreaptă către o victorie a echipei gazdă până în minutul 81 când și-a intrat în rol arbitrul central al partidei, acesta nesancționând un fault evident asupra lui Vlădia, lăsând jocul să continue în condițiile în care Olariu, de la CSM, era pe margine pentru îngrijiri medicale.

De notat este și faptul că echipa adversă nu a trimis mingea în afara jocului, egalând în superioritate numerică prin Lupu (adus de la Caransebeş).

Cu două minute înaintea expirării timpului regulamentar, Roșie de la CSM este faultat clar în fața asistentului unu, centralul partidei dictând fault, dar fără avertismentul cuvenit.

Roșie este scos de pe teren și transportat la spital pentru o entorsă gravă la gleznă.

Având toate schimbările efectuate, un jucător mai puțin pe teren (Roșie) și un altul (Olariu) accidentat, oaspeţii înscriu şi închid tabela de marcaj, prin reuşita lui Săulescu.

În prelungirile partidei, la un corner la careul advers, Vlădia este eliminat la semnalizarea celui de-al doilea asistent pentru o împingere cu ex-divizionarul Bălașa.

Deși au mai beneficiat de două cornere, gazdele nu au mai reușit să înscrie până la ultimul fluier al partidei.

Etapa viitoare CSM se va deplasa la ACS Poli Timişoara, care a fost învinsă de Cugir cu 2-1.

În următoarea partidă acasă lugojenii vor juca cu ‘lanterna roșie”, Giarmata.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE