Ultima oră

CSM Lugoj a primit bani pentru a mai putea funcţiona încă o lună de zile

Situaţia financiară dificilă în care se zbate clubul sportiv al oraşului de mai multe luni a fost peticită astăzi, 29 septembrie, printr-o rectificare de buget, în cadrul şedinţei ordinare a lunii septembrie, a Consiliului Local Lugoj.

Banii aprobaţi sunt doar pentru luna octombrie.

“Suma dată pentru club ajunge până la 1 noiembrie pentru partea de funcţionare şi ne ajută să rezolvăm situaţia până când se primesc banii de la consiliul judeţean. Mai sunt restanţe la echipa de fotbal de o lună, două, dar faţă de alte echipe unde sunt de patru, cinci luni, noi stăm mai bine, fiind şi un oraş mai mic”, a punctat Francisc Boldea, primarul Lugojului.

Consilierii locali şi-au dat acordul privind propunerea executivului prin care se aprobă o finanţare de 100.000 de lei pentru CSM Lugoj, banii fiind destinaţi funcţionării clubului, înscrierii echipei de volei feminin în campionat şi legitimării sportivilor de la secţia de box.

Fără această finanţare echipa de volei ar fi ratat participarea într-o nouă ediţie de campionat, termenul limită pentru înscriere fiind 12 octombrie.

Leontin Tîrziu

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on CSM Lugoj a primit bani pentru a mai putea funcţiona încă o lună de zile

  1. Borosteanu Cristian Stefan // 29 septembrie 2016 at 21:09 // Răspunde

    Si dacă nu vor sosi acei bani de la CJ?

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE