Ultima oră

Creşterea amenzilor nu-i sperie pe cei care aruncă gunoaie în zone nepermise

Creşterea amenzilor nu are prea mare efect deocamdată în combaterea gropilor de gunoi clandestine din oraş.

Deşi în acest an s-a mărit cuan­tumul amenzilor până la 2.500 de lei, eradicarea fenomenului de depozitare pe domeniul public a de­şeu­ri­lor de tot felul este greu de realizat. Ori de câte ori se curăţă locurile transformate în deponee clandestine sau oricâte amenzi dă poliţia, gropile de gunoi de la mar­gi­nea oraşului reapar.

“Sunt mai multe zone cu probleme pe raza oraşului.Cu per­so­na­lul pe care îl avem pa­tru­lăm în zonele sesizate şi chiar facem pânde, dar nu pu­tem fi peste tot, per­ma­nent. Noi am solicitat în a­cest an o mărire a amenzilor pentru aruncarea gunoaielor pe domeniul public şi în lo­curi neamenajate, am primit aprobarea consiliului local, dar fără ajutorul oamenilor această practică nu poate fi sto­pată”, a spus Florin Du­mi­tru, şeful Poliţiei Locale.

Cele mai murdare locuri sunt pe malul Timişului, lân­gă izvorul de la Tapia, aşa numita grădină a robilor de lângă ferma de la Po­hal­ma şi fostul Hipodrom, o zo­nă abandonată şi uitată de că­tre autorităţi.

“Avem mul­te sancţiuni aplicate celor care aruncă gunoaie. Numai în ultimele două luni am dat peste 17 amenzi”,  a pre­ci­zat Flo­rin Dumitru.

O so­luţie mult mai practică a fost ex­perimentată lângă po­dul peste Timiş de pe cen­­tura o­co­litoare, unde arun­carea gu­noaielor a fost stopată prin blocarea ac­ce­su­lui în zo­nă cu un şant.

Acea­stă va­riantă nu poate fi apli­­cată însă peste tot, o ma­re parte din cantităţile de gu­noaie fiind aruncate lângă dru­­muri, unde căile de acces nu pot fi blocate.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE