- Redesteptarea.ro - http://redesteptarea.ro -

Crăciun cu bucurie, pentru fiecare! Lugojenii, îndemnați să dăruiască

Mondial [1]Asociația ”Sfântul Ștefan” a luat ființă acum patru ani, când un grup de oameni cu suflet mare și-au făcut un scop din a dărui bucurie oamenilor ne­vo­iași.

Chiar dacă preferă să ră­mână anonimi, aceștia fac publice cazurile în care se implică pe rețele de socia­li­zare, reușind astfel să ajungă la inimile celor care au posi­bi­li­tatea și dorința să ajute.
A­­so­ciația se ghidează după principii și valori bine stabilite.

Oferă a­jutor oamenilor cinstiți, care mun­cesc și își duc copiii la școală, dar care au un grad de sărăcie ridicat. Acum, în prag de sărbători, Asociația Sfântul Ștefan se implică într-o nouă acțiune, ”Cadouri de Crăciun”, în cadrul căreia vor aduna peste 100 de daruri pentru cei cărora le vor trece pragul.

Printre beneficiari se află și 25 de copii de la Centrul de zi Sf. Nicolae din Lugoj, 25 de bătrâni de la Complexul de Servicii Sf. Nicolae din Lugoj, precum și 50 de copii de la Mănăstirea Partoș.

”Crăciunul e o săr­bă­toa­re specială pentru toată lu­mea, cu toții își doresc să săr­bătorească nașterea Mân­tuitorului în familie, la masă, fericiți. Din păcate nu toți oamenii au aceleași po­si­bi­lități. Sunt foarte mulți care au o soartă mult mai tristă. Ne-am gândit, din supraplinul nostru, să aducem o rază de bucurie și pe fețele lor. Sunt copiii care nici măcar nu își doresc o ciocolată, ci un bol de supă caldă. Ideea este să împărțim ce avem și cu ceilalți, pe lângă faptul că vrem să fim și un exemplu pentru comunitate, să stimulăm un pic oamenii din zona Lugojului și a Timișoarei să se implice mai mult. Noi primim în Asociație pe absolut oricine care dorește să ajute, care are principiile și valorile noastre”, precizează Sebastian, de la Asociația Sf. Ștefan.

Daruri pentru cei nevoiași se pot colecta în Lugoj, Făget sau Timișoara, iar cei interesați pot contacta Asociația Sfântul Ște­fan [2] fie pe profilul de Facebook cu același nume, fie la numărul de telefon 0722 / 567 046, per­soa­nă de contact Sebastian.

Pentru ca strângerea și sortarea bunurilor, în special a hainelor, să se realizeze mai ușor, este mare nevoie de un spațiu a­decvat la Lugoj, chiar pentru o perioadă scurtă.

Momentan nu există în municipiu o locație anume dedicată colectării, iar acest lucru îngreunează misiu­nea Asociației Sfântul Ștefan.

Orice ajutor în acest sens este binevenit.