Ultima oră

Consultații stomatologice gratuite pentru toți elevii, la cabinetul din incinta Colegiului Tehnic ”Valeriu Braniște”

Cabinetul medical școlar de stomatologie, din incinta Colegiului Tehnic ”Valeriu Braniște” Lugoj, a beneficiat de curând de o înnoire a aparaturii, ajungând astfel mai aproape de tehnica medicală actuală.

Prin licitație, Primăria Lugoj a achiziționat un nou scaun pentru instituția medicală, cel vechi aflându-se deja într-o stare de degradare avansată. Aparatul, estimat la 23.000 de lei a ajuns în posesia cabinetului vineri, 7 iulie, fiind în prezent montat și funcțional.

Suma totală alocată a fost de 27.000 de lei, astfel că din restul de bani se doresc aduse anumite modificări cabinetului, urmând să fie înlocuite podelele laminate cu un linoleum antibacterian, special adaptat cerințelor medi­cale.

”Noi am făcut un referat, a­paratul pe care lucram îna­in­te era din 1950, nu mai func­ționa. Să lucrezi cu confort zero pentru copii mai ales, cu braț, cu motor, cu cablu, fără aspirator de salivă, fără apă, nu mai poți practica medicina așa în 2017. Au mai fost și firme care au încercat să repare câte ceva, însă nu se mai găseau furtune și cele necesare pentru recondiționarea lui. Aparatul nou achiziționat s-a luat prin licitație, prin SEAP, am înțeles că au venit șase oferte, din care au ales reprezentanții Primăriei trei. Din cele rămase, după stu­die­rea ofertelor, am ales unul care să corespundă, atât ca utilitate, cât și ca perioadă de garanție, am considerat că termenul ar trebui să fie macăr doi ani de zile. Nu poți cum­pă­ra în fiecare an unul nou”, a declarat medicul stomatolog Ciprian Brîndușoni.

O altă lipsă acută care pa­re să planeze asupra singurului cabinet medical școlar sto­matologic al municipiului Lu­goj o constituie materia­le­le, suma a­lo­ca­tă anual pentru achiziționarea acestora fiind la limită. În a­ceste condiții, medicul în­cear­că să acopere nevoile fiecărui copil ce îi intră în cabinet, de cele mai multe ori materialele insuficiente fiind un impediment.

”Problema care rămâne este reprezentată de materiale. Atunci când se face re­fe­rat pentru buget noi putem face o listă cu cele necesare și prețuri, însă la final cu cei 1.000 de lei aprobați trebuie să te descurci într-un an de zile cu dezinfectant, material pentru obturații, pentru plom­be, ceea ce este destul de greu. Asta ar fi problema, acum a­vem aparat însă îți vin copiii și faci cât ai, când nu mai ai, nu mai rezolvi cazuri. Automat îi dezobișnuiești, nu îți mai intră în cabinet, cu toate că serviciile sunt gratui­te. Poa­te că în timp o să se schimbe câte ceva ținând cont că e singurul cabinet de me­di­cină dentară din oraș unde sunt 7.000 de copii, normal ar fi 2.000 la un medic”, a conchis medicul stomatolog.

Serviciile oferite copiilor sunt gratuite, iar activitatea medicală se desfășoară și pe durata vacanței, după cum urmează: luni în intervalul orar 13-20, în zilele de marți și joi între orele 8-12, iar miercuri și vineri de la 8 la 15.

Singura cerință este ca la prezentarea în cabinet elevii să aibă un carnet vizat pe anul școlar în curs ori o adeverință de la unitatea de învățământ.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE