Ultima oră

Constantin Miu Lerca, poetul matematician al Lugojului

Uneori, personalităţile se pot „ascunde” în spatele unei haine atât de banale, încât nu iasă cu nimic în evidenţă. Este şi cazul unui umil profesor de matematică de la fosta Şcoală de Mecanici Agricoli de pe strada Banatului, pe numele lui Constantin Miu Lerca. Lerca a fost un matematician – poet, unul dintre cei mai importanţi poeţi ai Banatului, numele său fiind şi astăzi la loc de cinste în enciclopediile literare.

Un sprijin important pentru cenaclul lugojean “I.P. Bănăţeanu”

Constantin Miu-Lerca s-a născut la 15 august 1908 în comuna Cacova, azi Grădinari, judeţul Caraş-Severin. Părinţii lui, Pan Miu şi Maria, născută Cipu, erau simpli ţărani. Rămas orfan de ambii părinţi, e crescut de unchiul Lerca, al cărui nume l-a adăugat celui de familie. A terminat liceul la Lugoj şi predat matematica şi fizica la Şcoala de Mecanici Agricoli din oraş. Lugojenii şi-l amintesc ca pe un om modest, sociabil şi jovial. La Lugoj, meritul lui Constantin Miu Lerca este acela că a îndrumat şi ajutat tinerii creatori grupaţi în cenaclul “Ion Popovici Bănăţeanul”. După pensionare, în anul 1968, când şcoala şi-a schimbat destinaţia în actuala Unitate de Jandarmerie, Constantin Miu Lerca părărseşte Lugojul şi Banatul. Se mută la Piteşti, unde este primit foarte bine. Moare pe plaiuri argeşene, în anul 1985.

Scriitor şi gazetar, înainte şi după ‘45

Lerca fost membru titular al Uniunii Scriitorilor din România. În 1933, împreună cu alţi literaţi, fondează Asociaţia Scriitorilor Români Independenţi. Un an mai târziu, devine preşedintele filialei bănăţene al acesteia. A mai înfiinţat Asociaţia Scriitorilor Români din Banat (1933), fiind desemnat preşedinte în 1938. Alături de Victor Papilian, a făcut parte din comitetul de iniţiativă pentru crearea Asociaţiei Scriitorilor din Ardeal (1937). Ca scriitor, în perioada interbelică a colaborat la “Azi”, “Floarea de foc”, “Gândirea”, “Prepoem”, “Viaţa literară”, “Vrerea”, “Gând românesc”, “Societatea de mâine”, “Familia”, “Universul literar”, “Braşovul literar”, “Luceafărul”, “Fruncea”, “Revista Institutuluî social Banat-Crişana” iar după război, la revistele “Generaţii” şi “Scrisul bănăţean”, devenit apoi “Orizont” din Timişoara, precum şi “Albina”, Bucureşti. A fost şi gazetar la publicaţiile „Vestul ”, unde a debutat în 1932 şi „Dacia ” (ambele din Timişoara), apoi la presa nou apărută după 1945 “Uzina şi ogorul”, “Frontul plugarilor” şi “Drapelul roşu”.

Un poet al “traiului păoresc”

“Lucrările sale Biblice – poezii, apărut la Tipografia Românească Timişoara în 1933, Colinde – Tipografia Românească Timişoara, 1940, Consideraţii asupra artei în Banat – Timişoara, 1936 şi Sus stele, jos stele – Editura Cartea Românească Bucureşti, 1971, reliefează universul de inspiraţie rurală, constituindu-se într-o frescă socială de-a lungul a peste jumătate de veac din istoria meleagurilor bănăţene”, spunea regretatul profesor Gheorghe Luchescu în cartea sa „Lugojul cultural artistic”, adăugând că, într-un stil şi cu un limbaj care îşi extrag seva din lexicul dialectal bănăţean, temele lui Lerca sunt „frumuseţea şi puritatea dragostei oamenilor simpli de la sat”. Pentru Lerca, „traiul păoresc” era mereu un refugiu din faţa zbuciumului vieţii.

Colaborator şi textier al compozitorului lugojean Filaret Barbu

Un alt aspect interesant este colaborarea cu un muzician lugojean de anvergură naţională, şi anume Filaret Barbu. Lui Constantin Miu Lerca îi aparţine textul oratoriului “Omul”, care a fost pus pe nota de Filaret Barbu, în 1942. Lerca scrie versuri pentru multe din creaţiile lui Filaret Barbu: “Duruiana” (1928), “Hop cică” (1935), “Reşiţana” (1957) etc. Muzica lui Barbu a fost cu siguranţă întregită şi pusă în valoare de versuri precum cele din cea mai cunoscută creaţie a sa, “Hop-cică”: „ Râd viori şi plâng, – / fetele îşi frâng / trupul ca tăiat în stană / brune ghijă de castană, /băle, mândre bălăioare, / flori de floarea-soare. // Albiniţe-n roi /două la de doi, / se-nvârt volbură-n ţărână, / cu voinicii pe sub mână – // şi pe sân îşi leagănă, / salba de-aur, galbenă” .

Continuator al tradiţiei lui Victor Vlad Delamarina

După 1945, publică volumele “Sus stele, jos stele: Poezii 1930-1970”, Cartea Românească, Bucureşti, 1971, “Unde concentrice”, Editura Facla, Timişoara, 1975 (cu o prefaţă de Ovidiu Papadima), “Pajura cu două capete”, Cartea Românească, Bucureşti, 1978 (epopee în versuri a rezistenţei antihabsburgice în Banatul secolului al XIX-lea) şi “Efemerele anotimpuri”, Editura Facla, Timişoara, 1983. Cunoscutul critic Ovidiu Papadima sublinia “abundentul filon folcloric, potenţat de o includere, până la saturaţie, a lexicului bănăţean, în forme de multe ori neînregistrate încă nici în dicţionare.” Temele precum ogorul, basmele, haiducia, plugul, universul rustic dar şi limbajul, amintesc de tradiţia lui Victor Vlad Delamarina.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE