Ultima oră

Consiliul Concurenței caută informatori

O nouă meserie este pe cale să apară în România, cea de “vânător de recompense”.

Dacă până acum “denunţătorii” beneficiau doar de o anumită clemenţă din partea instituţiilor antifraudă, precum DNA- ul sau ANAF-ul, iată că, de anul viitor, orice persoană care semnalează o încălcare a legii concurenţei poate primi până la 100. 000 de euro drept recompensă.

Această metodă de “tip securist”, spun unii, vine din partea Consiliului Concurenţei, care vrea să aducă un amendament la actuala Lege a Concurenţei prin care această măsură să poată fi aplicată.

„Propunerea noastră este ca persoanele care vin cu o sesizare care se dovedeşte corectă privind o practică anticoncurenţială, să fie recompensate. Aceasta, bineînţeles, după ce se dovedeşte că informaţiile oferite sunt corecte şi instanţa confirmă că, într-adevăr, firma aceea a încălcat legea.Cel care a făcut sesizarea ar putea să primească până la 1% din cuantumul amenzii, dar nu mai mult de 100.000 de euro. Vrem să-i încurajam material pe cei care au indicii că se încalcă legea. Această măsură funcţionează cu succes în Ungaria”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Angajaţii sau foştii angajaţi ai unor firme care lucrează sau au lucrat cu date financiare, economice sau de marketing ar putea să facă astfel de plângeri la Consiliul Concurenţei.

Exista voci care consideră că metoda aminteşte de practicile securităţii, iar plângerile false ar putea duce la anchete costisitoare pentru companii. Astfel că legea va conţine şi sancţiuni pentru pârâcioşii rău-intenţionaţi.

Actul normativ va fi supus votului în Parlament, la începutul anului viitor.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE