Ultima oră

Consens şi armonie în final de an, în Consiliul Local Lugoj!

Nimeni nu s-a opus aprobării nici unuia dintre proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ultimei şedinţe ordinare a Consiliului Local Lugoj din 2015, prezidată de Ioan Pădureanu. Cei 15 consilieri prezenţi (au absentat Ambruş, Cimponeriu, Tech şi Szucs) au votat astăzi, 28 decembrie, fără nici o împotrivire cele 15 hotărâri.

Mulţumit a fost şi primarul Francisc Boldea, care a apreciat conştinciozitatea aleşilor locali.

“Anul acesta atmosfera din Consiliul Local a fost una bună, mai puţin tensionată ca în alţi ani. Marea majoritate a consilierilor au ţinut cont de jurământ. Sperăm ca anul care urmează să fie mai bun” a precizat şeful executivului lugojean.

Şedinţa nu a durat mai mult de 15 minute, timp în care doar s-a dat citire proiectelor cuprinse în referat, aprobându-se în unanimitate 14 dintre hotărâri.

Numai la proiectul privind stabilirea tarifelor minime de închiriere pentru spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţă şi terenuri pentru anul 2016, consilierul liberal Albin Gaidoş s-a abţinut, iar Marius Baboniu nu şi-a exprimat votul.

Consilierii locali au aprobat un nou regulament de organizare şi funcţionare a Serviciului Public de Salubrizare în Lugoj, care îl va înlocui pe cel din 2003, modificarea statului de funcţii al Serviciului Asistenţă Medicală-Învăţământ, din subordinea Consiliului Local, prorogarea (extinderea) termenului privind unele măsuri pentru funcţionarea serviciului public de transport persoane (subvenţie pentru elevi, studenţi, pensionari, persoane cu venit minim), prelungirea valabilităţii Planului Urbanistic General, acordarea normei de hrană pentru personalul în activitate din Poliţia Locală, actualizarea traseelor şi a programelor de transport local de călători (redirecţionare traseul cinci-tur retur: Gară- fostul Liceu Agricol), completarea Regulilor Generale privind condiţiile de funcţionare a unităţilor de comerţ şi prestări servicii în Lugoj şi modificarea stabilirii impozitelor şi taxelor locale şi a taxelor speciale, pe anul 2016, prin introducerea în cazul ambelor proiecte a necesităţii depunerii documentului eliberat de ISU, privind securitatea la incendiu.

Au mai primit girul Consiliului Local proiectele prin care tarifele minime de închiriere pentru spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţă şi terenuri, rămân la nivelul din 2015, acelaşi lucru rămânând valabil şi în cazul tarifelor minime de concesionare a terenurilor.

S-a aprobat şi prelungirea cu încă un an a contractelor de închiriere a spaţiilor comerciale, proprietate publică sau privată a Lugojului, prelungirea contractelor de închiriere a terenului aferent garajelor din municipiu, prelungirea contractelor de închiriere a terenurilor proprietate publică sau privată a Lugojului, pe care sunt amplasate construcţii provizorii şi prelungirea până la finele lui 2016 a contractelor de închiriere a meselor din Bazar.

Ultimul proiect votat a fost utilizarea excedentului bugetar al anului 2015, în sumă de 20 de milioane, pentru acoperirea cheltuielilor temporare până la aprobarea noului buget.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE