Ultima oră

Concursul de directori: trei respinși, 17 admiși! Urmează interviul și evaluarea CV-ului

Mai mult de 200 de cadre didactice din județul Timiș au susținut marți, 12 octombrie,  la Universitatea  de Vest din Timișoara, proba scrisă a concursului aferent ocupării funcției de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar.

Dintre cei 20 de profesori lugojeni ce au candidat, doar trei au fost respinși, aceștia nereușind să cumuleze minimul de 35 de puncte din 50 posibile, la proba ce a constat într-un test grilă. Printre dascălii ce nu au reușit să promoveze examenul scris sunt Petru Madroane de la Școala de Muzică ”Filaret Barbu”, cu un punctaj de 29.375, Teodora Vodă de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4 – 32.300 puncte și Maricela Mocanu de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5 – 33.125, care a obținut 33.125 puncte.

La polul opus, cel mai mare punctaj la proba scrisă, 48.125, a fost obținut de către prof. Silvia Pop, a cărei candidatură este pentru funcția de director adjunct la Colegiul Tehnic ”Valeriu Braniște”, alături de Florin Mariș, înscris în concurs pentru postul de director al Școlii Gimnaziale Nr. 2.

De la Colegiul Național ”Coriolan Brediceanu” Aurelian Sima a obținut 45.625 puncte, iar Sebastian Gheorghiță 45.000 puncte, iar cadrele didactice ale Colegiul Național ”Iulia Hasdeu” au drept rezultate: Letiția Fedorca – 39.375 puncte; Horațiu Suciu – 46.875 puncte; Doina Popîrlan – 40.625 puncte. La Liceul Tehnologic ”Aurel Vlaicu”, Marcela Pop, a cărei candidatură a fost depusă atât pentru funcția de director, cât și pentru cea de director adjunct, a obținut 43.750 puncte. De la Colegiul Tehnic”Valeriu Braniște”, prof. Cosmin Gheorghe a avut drept rezultat 44.375 puncte.

În cazul instituțiilor de învățământ gimnazial, dascălii au obținut: la Școala Gimnazială Nr. 2 Gabriela Sîrbu – 41.250 puncte; la Școala Gimnazială Nr. 3 Viorica Lazăr – 45.625 puncte, la Școala Gimnazială ”Eftimie Murgu” Daniela Fiat – 43.750 puncte; de la Școala Gimnazială ”Anișoara Odeanu”, Dana Tipei – 45.625 puncte.

Simona Fanu, candidata Grădiniței PP2, a avut ca rezultat 41.250 puncte, Simion Moatăr de la Clubul Sportiv Școlar a obținut 40.625, în timp ce pentru funcțiile de conducere în învățământul special, la Centrul Școlar pentru educație Incluzivă ”Alexandru Roșca”, rezultatele au fost: Viorica Paraschivu – 46.250 puncte și Veronica Frunzea – 46.250 puncte.

Următoarea etapă în concurs o reprezintă interviul și evaluarea CV-ului, desfășurate în perioada 17 octombrie – 17 noiembrie. Afişarea rezultatelor este programată în data de 18 noiembrie, fiind urmată de o perioadă alocată depunerii contestaţiilor: 21-23 noiembrie. Soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor finale sunt prevăzute pentru intervalul 24 noiembrie – 9 decembrie 2016. Ultima etapă a concursului – validarea în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar a rezultatelor finale și transmiterea acestora la minister – este programată în data de 16 decembrie 2016.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE