Ultima oră

Concurs! Ziua Europeană a Limbilor Străine la Colegiul Național ”Iulia Hasdeu”

MondialData de 26 septembrie este destinată celebrării Zilei Europene a Limbilor Străine, iar cu acest prilej, Colegiul Național ”Iulia Hasdeu” a implementează un proiect care constă în două concursuri în care se vor implica peste 120 de elevi ai liceului, coordonați de către profesorii de limbi moderne Monica Suciu, Dumitrița Gheju, Anda Ursulescu și Ioan Sîrbu.

Primul concurs va fi unul de afișe. Elevii participanți vor realiza o serie de afișe de prezentare a Zilei Europene a Limbilor Străine, în contextul diversității europene.

Al doilea concurs se va desfășura online, iar tinerii liceeni vor răspunde la o serie de întrebări referitoare la diversitatea lingvistică europeană.

Elevii vor concura în echipe de câte patru, fiecare dintre acestea reprezentând una dintre limbile implicate în concurs: engleză, franceză, germană și italiană. Confruntarea are loc miercuri, 26 septembrie, în cadrul Colegiului ”Iulia Hasdeu” din Lugoj.

Proiectul este cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, prin programul Agenda Culturală. Cei mai buni elevi vor fi premiați cu diplome, tricouri și căni cu sigla proiectului.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE