Ultima oră

Concurs judeţean de chimie – Memorial „Octavian Larionescu” la Lugoj

Competiţia este destinată elevilor din clasele VII-XII şi este organizată de profesorii care fac parte din Cercul de chimie Lugoj şi zonă

Sâmbătă, 22 noiembrie, se va desfăşura ediţia a VI-a a concursului Memorial „Octavian Larionescu”. Denumirea concursului reprezintă un omagiu al dascălilor de chimie din Lugoj pentru un profesor deosebit, Octavian Larionescu, care a funcţionat la cele două licee teoretice din Lugoj, Colegiile „Brediceanu” şi „Haşdeu” în perioada 1952-1973.

Competiţia este destinată elevilor din clasele VII-XII şi este organizată de profesorii care fac parte din Cercul de chimie Lugoj şi Zonă (Făget, Buziaş, Nădrag), în parteneriat cu Asociaţia „ProfChim Lugoj-Zonă, Consiliul Judeţean Timiş şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş. Acesta se desfăşoară anual, în luna noiembrie, începând cu anul şcolar 2009-2010. Primele două ediţii au avut un caracter zonal, iar din anul şcolar 2011-2012 a devenit concurs judeţean.

„Concursul este susţinut financiar, preponderent, de profesorii de chimie din Lugoj şi Zonă. Adresăm, pe această cale, rugămintea de a fi sprijiniţi, prin contribuţii financiare sau materiale, de toţi cei care apreciază munca, spiritul competitiv şi promovarea valorilor, pentru acordarea de premii elevilor merituoşi, în contul nr. RO68RNCB0553119014230001 sau la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu” Lugoj, cabinetul de chimie”, a declarat prof. Mariana Vîlcu, responsabil Cerc Pedagogic al profesorilor de chimie din Lugoj şi Zonă.

În favoarea continuităţii acestui eveniment pot fi subliniate multiple argumente: premiile obţinute de elevii din Lugoj şi zonă la concursurile de chimie judeţene, zonale, naţionale şi internaţionale; numărul mare de absolvenţi care îşi aleg ca drum în viaţă, medicina, farmacia şi chimia; includerea profesorilor de chimie din Lugoj şi zonă în comisiile centrale ale concursurilor naţionale; educarea tinerilor pentru a învăţa pe tot parcursul vieţii.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Concurs judeţean de chimie – Memorial „Octavian Larionescu” la Lugoj

  1. Buna ziua! Unde pot sa gasesc subiectul din 2013?

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE