Ultima oră

”Comuniştii mi-au furat copilăria!” Şi oraşul înfrăţit Nisporeni are poveşti ale deportaţilor

Au trecut mulți ani de la deportările masive în Siberia, dar oamenii își amintesc și astăzi cu exactitate toate chinurile și greutățile prin care au avut nenorocul să treacă. Atunci, în 1949, la data de 6 iulie, au fost deportate peste 22.000 de persoane.

Majoritatea din ei au decedat acolo, alții s-au și întors și ne povestesc cu durere viața de coșmar trăită în acele vremuri. Elena Zugravu, moldoveancă din Basarabia, este una din victimele calvarului din Siberia. Născută în mai 1936, în satul Vărzărești, raionul Nisporeni, Elena era doar o copilă când a simțit cu adevărat “regimul comunist”. Când viața i se părea mai interesantă, când își dorea să descopere cât mai multe lucruri noi, ea a îndurat și a văzut ceea ce pentru un copil de 13 ani era prea mult, prea dureros.

Am uitat cine mi-a fost tată

“Nu trăiam bine deloc, părinții mei erau săraci. Tata era cioban și păștea oile atunci când au venit și l-au luat. A fost în anul 1945 când l-au deportat. Nu știam cum l-au luat, unde, sau mai ales de ce. Nu a trădat țara, era un om simplu și liniștit care își vedea de munca lui, iar de bogăție nici nu vreau să mai spun, abia de ne ajungea pentru noi. A fost o pierdere foarte mare fiindcă l-au deportat și deportat a rămas. Nu l-am mai văzut de atunci niciodată și nimeni nu a mai auzit de el, nimeni nu știa nimic, sau… nu doreau să ne spună. Eu, împreună cu sora mea, nu am știut de tată”, suspină Elena Zugravu.

Calvarul unei nopţi de vară

“La început nu ne dăduserăm seama de ce anume noi, eram și mică și poate că nici nu înțelegeam multe lucruri, dar eram săraci, nu făceam nimic rău. Totul a început când un consătean ne-a spus să ne mutăm cu traiul în altă casă, motivul fiind că era mai aproape de bucata de pământ pe care o lucram împreună cu mama și sora mea și să ne facă acolo altă locuință. Mama mea l-a ascultat, fiindcă altă soluție nici nu avea. El cunoscând persoane cu funcții înalte, nu i se putea împotrivi. Ne-am mutat cu traiul și la doar câteva zile, în noaptea de 5 spre 6 iulie au venit doi milițieni și fără să ne explice ceva, ne-au arestat ca pe niște criminali, pe mine, pe mama- Eugenia și pe sora mea- Maria, care avea și ea doar 11 ani. Plângeam împreună cu sora, mama era și ea îngrozită de cele întâmplate, ne era frică și nu ne mai puteam gândi la nimic altceva decât la cum va fi de-acum încolo. Primarul a făcut o listă, era nevoie de vreo opt familii ce trebuiau deportate. Prin acelea ne-am numărat și noi”, povestește doamna Elena.

Trei luni de mers în tren

Persoanele deportate aveau dreptul să își ia bagaje în proporție de 1.500 kg, iar pământurile care rămâneau intrau în posesia statului. “Nu am reușit să ne luăm mai nimic! Doar două perne și ceva porumb mărunțit, să avem ce mânca. Ne-au urcat într-un car, după care ne-au dus în satul vecin și acolo ne-au luat cu altă mașină, care ne-a dus până la tren. Îmi e greu și să-mi amintesc ce era acolo, mii de oameni care țipau, copii mici, gălăgie, plânsete… Erau niște imagini pe care nu vi le pot reproduce. Doar când vedeai acei oameni ți se umplea sufletul de frică și milă. Și de-aici a început coșmarul. Trei luni am mers pe drum, într-un tren în care stătuseră animale. Ne-au pus pe linia moartă, înghesuiți și tratați ca nimicuri. Câte trei, patru polițiști stăteau la vagon și ne păzeau. Ușile erau de fier, cu zăvoare iar ferestrele aveau gratii, stăteam închiși și încuiați. Fiecare se descurca cum putea. În aceste luni nu am mâncat mai nimic, am avut noroc de făina de porumb și cu asta în fiecare zi ne potoleam foamea, dând în gură puțină făină în fiecare zi. Dar erau și de acei care mureau de foame. Mulți decedau și erau aruncați din tren ca niște cârpe”, mai spune Elena.

Mâncam coji de copaci și buruieni

După acele luni, în care au îndurat foame, îngheț și care au crezut că nu le vor suporta, mama și cu cele două fiice au ajuns în Siberia. Rușii le-au scos afară din tren și le-au lăsat pe marginea liniei. “De acolo au venit alte mașini și ne-au dus într-un loc al groazei. Îl pot numi o adevărată închisoare, cu gard din sârmă ghimpată, polițiști peste tot, oameni speriați și epuizați. Tare mi-aș fi dorit să fie totul un vis. Ne-au pus să dormim pe scânduri, iar pe ferestre intra zăpadă în interior. Nici haine nu aveam, înghețam. Le era mai bine deținuților, fiindcă erau mai la subsol și cei care puteau se mai duceau în acele bordeie ca să nu înghețe cu totul. Ne-au pus să lucrăm în pădure. Tăiam copaci! Cat eram de mica, luam toporul și zi de zi lucram împreună cu mama și sora. Toți munceam, nimeni nu stătea. Nu aveam mănuși, îmi înghețau mâinile, stăteam la minus 40-50 de grade de frig, pe cea mai mare zăpadă. Iernile au fost rele cu noi. Zăpada îmi intra în încălțăminte, dar tăceam și răbdam, știam că nu am altă ieșire, știam că nici mama nu mă poate ajuta cu nimic, chiar dacă asta ar fi fost cea mai mare dorință a ei. Pe lângă frig am îndurat și foame. Nu ne dădeau absolut nimic să mâncăm, trebuia să ne descurcăm singuri. Fiecare să mănânce ce găsește. Mâncam coaja de la copaci, holbură, diverse buruieni și dacă eram norocoși și găseam, diverse pomușoare de pădure. Ei ne dădeau doar câteva ruble, cu care nu puteam să facem mare lucru. Nu am avut nicio zi liberă, nici de sărbători, nimic. Nu am știut de Moș Crăciun sau de Anul Nou. La noi era mereu munca. De trei ori pe lună, la început, mijloc și sfârșit trebuia să ne semnăm pentru a ne controla dacă suntem cu toții, cu toate că foarte mulți decedau. Săpau o groapă și acolo îi arunca ca pe niște animale”, își amintește Elena Zugravu.

Şapte ani de durere și suferință

După șase ani de chin și necaz, mama Elenei a cunoscut un domn, la fel și el deportat. ”Era un om învățat, ne-a ascultat povestea, după care a scris-o și a trimis-o la Moscova. De – acolo a fost trimisă la Chișinău și apoi la Nisporeni. După câteva luni, polițiștilor le vine o scrisoare în care se cere eliberarea mea și a familiei mele, motivul fiind că am fost deportați fără nicio vină. În ziua de 2 decembrie a anului 1955 ne cheamă comandantul superior și ne spune că putem pleca acasă, că nu ne poate ține dacă nu avem nicio vină. Ceilalți au rămas cu toții. Mulți spuseseră că nici nu o să mai revină acasă, că nu au la ce reveni. M-am dus și am luat banii care mi se datorau și cu cea mai mare nerăbdare am plecat în drum spre casă”, povestește Elena.

Dezastrul revenirii acasă

“Am pornit la drum fără să știm peste ce necazuri voi trece. Eram foarte fericită, mi se părea că îmi trăiesc viața din nou. Eu, fiind mai curajoasă, am mers să văd mersul trenurilor și după ce am lăsat bagajele în primul tren găsit, trebuia să trec calea pentru a ajunge la mama şi la sora mea să le iau de acolo. Am trecut pe sub un alt tren, câteva secunde dacă mai încetineam, mă călca.Tremuram toată, trăisem cea mai mare frică, dar mă și grăbisem fiindcă trenul nostru pornea deja. Tot drumul am stat flămândă din nou, nu am scos niciun cuvânt. Când am ajuns în Chișinău, la coborârea din tren, mama nu a fost atentă și a căzut foarte tare. Nu avea cine ne duce acasă. Era noapte și să rămânem acolo să dormim pe scaune nu era voie. Până într-un final am găsit o persoană care ne-a dus până acasă. Când am ajuns acasă ne-am îngrozit, fiindcă nu mai era casa noastră. Totul era stricat, dărâmat. Vecinii au făcut tot dezastrul zicându-ne fără un pic de omenie că au crezut că am decedat cu toții și nu o să ne mai întoarcem. Dormeam ba la o prietenă de-a mamei, ba la alta. Ştiam că nu o s-o putem ține mult așa și trebuia neapărat să întreprind ceva. M-am angajat la o fermă și lucram cât de mult mă țineau puterile. Acolo mi-au dat un locușor unde să îmi fac o casă, să am unde dormi. Nu am ezitat mult și ne-am apucat de lucru. Mai mult am făcut-o eu singură, dar în schimb mama și sora mea aveau unde trăi, fiindcă eu lucram și dormeam la fermă”, ne mai spune oftând doamna Elena. Fără multă școală, doar cu patru clase terminate, Elena Zugravu a cunoscut viața în tot sensul ei. A învățat să rabde și să se sacrifice pentru cei dragi ei, în cele mai diverse moduri. S-a căsătorit la 25 de ani și împreună cu soțul ei au crescut o fată și 4 nepoți. A construit și două case! A fost și este, astăzi la 80 de ani, o femeie muncitoare, “om” în orice situație și cu oricine. Ne spune că Dumnezeu i-a oferit un drum foarte greu, a pus-o la încercare, dar se crede o femeie puternică și “trecută prin viață”. “Mama mea a decedat în 1988, iar sora în 1991 și de 17 ani sunt singură, fără soț. Am trăit foarte greu, am vrut și eu să fac o școală, dar nu am putut, am vrut și eu să ies cu fetele, dar nu am mai reușit, am vrut să mai fiu copil, dar copilăria mea a fost furată de regimul comunist. Numai eu știu ce și câte am pierdut. Sunt bolnavă! Pastilele sunt cele care mă mai țin pe picioare. Fără ele mor”, încheie cu lacrimi în ochi, Elena Zugravu.

Autor: Alexandrina Tîmbur

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

2 Comentarii on ”Comuniştii mi-au furat copilăria!” Şi oraşul înfrăţit Nisporeni are poveşti ale deportaţilor

  1. Elisabeth Barbul // 20 ianuarie 2016 at 4:54 // Răspunde

    parintii mei au fost deportati in Ucraina 5ani de zile unde au lucrat in mina.acolo s-a nascut si sora mea.din pacate aceasta poveste a nemtilor a fost prea putin dezbatuta si din pacate mai sunt foarte putini supravietuitori,care mai stiu sa povesteasca adevarul:)

  2. As Vera forte mult sa aflu cine era presedintele satesc care a pregnant it lista si numele vecinului,Daca Doamna Elena Isi aminteste.Multumesc Anticipat.Lidia Dascalu.Nisporeni.

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE