Ultima oră

”Comersantul” Corcodel, brandul nr. 1 al Lugojului, înainte de 1990

Cu siguranță, una dintre ”figu­rile” de neuitat ale o­ra­șu­lui de dinainte de 1990 este și va rămâne faimosul Cor­codel. Cu numele lui sonor (împrumutat de la o pa­săre acvatică, mică și sprințară), Corcodel a ajuns la Lugoj în anii comunismului, venind din Oltenia natală.

Descurcăreț ca mai toți ai lui, adoptați de urbea bă­nă­țea­nă, Corcodel a devenit ra­pid un brand, ”co­mer­­santul” numărul unu al o­­ra­șului.

Dacă privim din perspectiva zilelor noastre, aprozarul olteanului avea toate avantajele unei firme de succes: nume sonor, marfă bună, proaspătă și solicitudine față de client. Indiferent ce s-ar spune, chiar și pe timpul comunismului, Cor­codel avea comerțul în sânge!

Nu sta la tejghea, ci îl găseai mereu printre lăzi

Unui străin de oraș i se pare cu siguranță, bizar, că la un sfert de secol distanță, lugojenii își amintesc cu drag un simplu șef de magazin, vân­zător de zarzavaturi, devenit personaj pitoresc al urbei.

De ce a rămas în memoria colectivă? La sfârșitul anilor 80, când magazinele etalau lungile rafturi goale, iar criza internă de alimente era la vedere, cei care vindeau la pult erau priviți cu mare respect, ca ”pile” prin care îți mai procurai una-alta.

În mul­te cazuri, atitudinea de a­ro­ganță venea la pachet cu noul statut social. Nu și în cazul lui Corcodel!

”Știa să-și vândă marfa! Nu sta la tejghea, îl găseai me­reu printre lăzi. Cu șorțul lui pătat, te lua în primire încă de la intrare. Era foarte atent cu oricine îi călca pragul aprozarului: uite, am niște cireșe bune, numai gustă, nu-i păcat să nu cumperi? La el nu găseai produse stricate! E adevărat că nici nu apucau să se strice”, își amintește un fost client.

Corcodel a ținut să facă un ”brand” din numele lui

Mai puțină lume știe că primul aprozar al lui Corcodel era situat la localul ”Nicol” de mai târziu. ”Era acolo o sală mică lipită de zid, unde se organizau diferite evenimente cu grădinițele, pentru copii. Apoi s-a mutat la intrarea în Micro III, pe Huniade, pe acolo unde e acum librăria”, spune Vasile Be­lin­țan, președintele Cor­po­ra­ției Meseriașilor din Lugoj.

E drept, Corcodel vorbea repede și cam împiedicat, nimeni nu înțelegea ”din prima” ce voia, dar compensa prin ges­turi largi. Cum aparențele de obicei înșeală, în realitate era foarte ager la socoteli și la ”afaceri”, care pe vremea aceea nu se numeau așa, deși în esență erau același lucru.

”Avantajul era că se purta foarte amabil cu toată lumea. Cereai cartofi, el ți-i alegea, de fiecare dată. Evident, ulterior alegea din sorturi tot mai slabe, dar gestul conta! Era amabil într-o perioadă în care majoritatea lucrătorilor din comerțul socialist nu prea erau. Mai mult, îl preocupau lucruri care pe vremea aceea nu însemnau nimic pentru colegii lui. Ținea la nume, la brand! Nu știu dacă am mai avut unul ca el, după ’90. Una era să fii Corcodel, cunoscut în tot orașul, și alta să fii un tejghetar oarecare”, spune un alt fost client.

”Dacă nu găsești la Corcodel, nu găsești niciunde!”

Roșii, castraveți, gulii, zarzavaturi, toate au făcut din magazinul lui Corcodel des­tinația nr. 1! Gurile rele spun că la cheia succesului său ar fi stat solidaritatea oltenească, într-un Lugoj ce avea încă destule remi­nis­cen­țe germane. În acea pe­ri­oadă, șef al aprozarelor din oraș era tot un oltean, Ma­teu­că. Nu se știe dacă el direcționa marfa bună, cert este că lugojenii spuneau: ”Dacă nu găsești la Corcodel, nu găsești niciunde!” La aprozar, ordinea și curățenia lăsau de dorit, sacii erau scuturați în nasul clienților, dar măcar el avea marfă! Legendele urbane spun că mai ”fenta” la cântar, dar în realitate el cultiva relații personale excelente cu producătorii și specula foarte bine lacunele din legislația vremii.

”Corcodel era un adevărat comerciant, care știa de unde se pot aduce produsele legumicole cele mai bune. Cu­noș­tea atât căile oficiale, cât și cele mai puțin oficiale, prin care acestea se puteau procura. Totul se făcea în termeni legali, căci știa să speculeze lacunele din legi. Astfel, mulțumea atât interesul furnizorilor, cât și al cumpărătorilor”, spune eco­no­mistul Ioan Valcan, un bun cunoscător al perioadei.

Nu știai unde se termină magazia și unde începe magazinul

Deși comerciant pur sânge, Corcodel nu prea ținea la aparențe. Avea un halat albastru boțit și nu prea curat, ca semn vag de respect pentru ținuta epocii. Cum nu exista peretele despărțitor, nu prea știai unde se termină magazia și unde începe magazinul.

La aprozarul de pe strada Huniade, sacii cu cartofi erau târâți fără probleme dintr-o parte în alta, mai și scăpau cartofi pe jos. Marfa era în perpetuă navetă între cântarul cel mare, folosit la recepția produselor, și cel mic, cu talere, folosit la pult.

Corcodel era iubit pentru că nu refuza pe nimeni. Rezolva orice, făcea rost și de cantități mai mari, pentru nunți. Împreună cu soția, se mișca repede, iar la magazin era un perpetuu du-te vino de mărfuri.

Era un mucalit. Folosea un limbaj popular, înțesat cu poante și glume

Corcodel era un om neconvențional. ”Era un mucalit. Folosea un limbaj popular, înțesat cu poante și glume, care mergeau la inima cumpărătorului. El lucra cu o planificare mentală, prin care știa să își aleagă la orice moment furnizorii, cu care cultiva relații personale.

De sărbători, mergea și prospecta piața, pentru a vedea unde sunt produsele cele mai bune. Ținea la nume și, dacă îmi amintesc bine, la un moment dat vindea alături de soție și de soră, era ca un fel de firmă de familie”, își a­min­tește Valcan.

Folosind ”spiritul de glu­mă”, știa să pună problemele și la șefii de la partid. Așa se explică și faptul că brandul Corcodel a supraviețuit și după perioada 1981-83, când starea comerțului s-a deteriorat foarte mult.

Ar mai fi de adăugat încă ceva la portretul nostalgic al omului nostru. A fost familist și a ținut mult ca băiatul lui să nu mai treacă prin greul vieții, ci să meargă la școală și la facultate. Cu alte cuvinte, să se realizeze ca om. Fiul său, Adrian Corcodel, aflat acum peste hotare, i-a îndeplinit dorința. A urmat cursurile Școlii Generale nr.6, a făcut liceul la Brediceanu și apoi a urmat cursurile Fa­cul­tății de Medicină Ve­te­rinară din Timișoara.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE