Apreciata şi atrăgătoarea Colonadă de la Buziaş, lăsată în paragină după revoluţie, va fi în sfârşit reabilitată. Reprezentanţii administraţiei locale din ”oraşul – staţiune” au reuşit să aloce 1,5 milioane lei pentru restaurarea spectaculosului loc de promenadă din parcul central.
Banii sunt insuficienţi, pentru că în total ar trebui circa 3,5 milioane lei, însă edilii speră ca pe viitor să facă rost de întreaga sumă pentru ca lucrarea să fie finalizată.
”Nu am mai stat după proiecte şi fonduri europene şi am alocat bani de la bugetul local pentru a putea porni lucrările de restaurare. Colonada este monument istoric şi procedurile în astfel de cazuri sunt puţin mai greoaie, deoarece este nevoie de firme specializate în astfel de cazuri. Oricum, luna aceasta, investiţia va fi scoasă la licitaţie şi după ce va trece şi perioada de contestaţii, dacă nu vor apărea probleme, vom da drumul lucrărilor. Îmi doresc ca într-un an să finalizăm restaurarea colonadei”, declara Alger Viorel Ilaş, primarul Buziaşului.
Până acum, edilii locali au făcut doar lucrări mici de întreținere atât din lipsă de fonduri, dar și pentru că monumentul a intrat în proprietatea primăriei abia anul trecut.
Până atunci, pergola acoperită a aparținut moștenitorilor fostului proprietar Jakob Mushong, care a deţinut staţiunea Buziaș după anii 1900. Colonada din Buziaş este singurul monument din România care se poate compara cu obiective asemănătoare din Karlovy Vary din Cehia şi Baden-Baden, din Germania.
Ceea ce acum prezintă un pericol public pentru trecători, cândva era mândria României.
A fost construită în 1875 și a fost comandată special pentru plimbările frumoasei Sisi, împărăteasa Austriei, care obișnuia să vină însoțită de doamnele sale de companie, sau de însuși împăratul Franz Joseph.
Cu o lungime de peste 500 metri, colonada din Buziaș le dă posibilitatea localnicilor să facă o plimbare prin parc chiar și pe ploaie sau ninsoare.
De peste zece ani, ornamentele din lemn ale monumentului, cum puține sunt în Europa, au un aspect degradat.
Atât vremea capricioasă, oamenii rău intenționați, cât și anumite incidente au făcut ca monumentul istoric să arate asemenea unui loc uitat de lume. Lucrările ar presupune atât refacerea fundației, a aleilor pietonale, a stâlpilor de susținere, cât și repararea acoperișului și ornamentelor.
Să se monteze Camere de luat vederi să nu mai fie deșteptată de bețivi și huligani.