Ultima oră

Colegiul Tehnic ”Valeriu Branişte” a câştigat un nou proiect european, în valoare de peste 105.500 euro

branisteColegiul Tehnic ”Valeriu Branişte” din Lugoj s-a dovedit a fi un adevărat campion al câştigării de proiecte în domeniul educaţiei, finanţate cu bani de la Uniunea Europeană. Recent, colegiul lugojean şi-a adjudecat un proiect pe linia de finanţare ”Leonardo da Vinci”, în valoare de 105.544 euro

branisteColegiul Tehnic ”Valeriu Branişte” din Lugoj s-a dovedit a fi un adevărat campion al câştigării de proiecte în domeniul educaţiei, finanţate cu bani de la Uniunea Europeană. Recent, colegiul lugojean şi-a adjudecat un proiect pe linia de finanţare ”Leonardo da Vinci”, în valoare de 105.544 euro. Şcoala lugojeană s-a făcut remarcată încă de anul trecut, când a obţinut cel mai valoros proiect pe ţară, tot pe linia de finanţare ”Leonardo da Vinci”, cu o sumă de 231.314 euro. Acesta viza stagii de pregătire practică în domeniul gastronomiei şi turismului în Spania, Marea Britanie şi Germania.

Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte” a obţinut o nouă finanţare în cadrul Programului European de Învăţare pe Tot Parcusul Vieţii – Programul Sectorial Leonardo da Vinci în valoare de 105.544 euro. Proiectul cu tema „Formarea profesională în domeniul tehnic – Şansă pentru o carieră de succes”, vizează dezvoltarea competenţelor profesionale în medii reale de lucru pentru un număr de 34 elevi, 20 de la domeniul de pregătire Electronică şi automatizări şi 14 elevi de la domeniul Industrie textilă şi pielărie. Din 209 proiecte depuse spre finanţare la Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, 77 de proiecte au fost aprobate, proiectul Colegiului Tehnic „Valeriu Branişte” ocupând poziţia a 14a, cu un punctaj de 92,5 puncte din 100 posibile.

„Acest nou proiect câştigat presupune că elevi ai şcolii noastre, în specializările tehnician – operator tehnică de calcul şi tehnician în industria textilă, vor face stagii de practică de câte două săptămâni în străinătate. Cei de la tehnica de calcul vor merge la Londra, la ADC College, iar cei de la industria textilă merg în Spania, la două firme din zona Granadei, şi anume Confeciones Montilla şi Jose Pichel”, spune profesorul Ciprian Blaj, directorul Colegiului Tehnic „Valeriu Branişte” din Lugoj.

Elevii care vor face practica în Anglia şi Spania vor fi împărţiţi pe două grupe în anul 2013 şi alte două grupe în anul 2014. Elevii brănişteni interesaţi de aceste stagii vor trebui să candideze şi vor fi selectaţi de o comisie. Aceasta va avea în vedere media generală, notele obţinute la modulele de specialitate, nota la purtare, numărul de absenţe şi, nu în ultimul rând, nivelul de cunoaştere al limbii engleze, care va fi apreciat în cadrul unui interviu de selecţie.

În prezent Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte” derulează încă două proiecte de anvengură europeană: proiectul Calitate şi complementaritate în învăţământul profesional şi tehnic transfrontalier în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalier Ungaria – România 2007 – 2013, în valoare de 153.000 euro şi proiectul Stagii de pregătire practică în medii economice reale pentru dezvoltarea competenţelor profesionale la nivel european în domeniul Turiam şi alimentaţie în cadrul Programului European de Învăţare pe Tot Parcusul Vieţii – Programul Sectorial Leonardo da Vinci în valoare de 231.316 euro. Proiecte de viitor există, în sensul că sunt vizate nu numai domaniile gastronomiei şi turismului, ci şi profilul ecologic, cu care Colegiul Tehnic s-a îmbogăţit după fuzionarea prin absorbţie cu Grupul Şcolar „Ştefan Odobleja”, fostul Liceu Agricol din Lugoj.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE