Ultima oră

Colegiul Naţional ”Coriolan Brediceanu” în sărbătoare! Aproape două secole de învățământ de talie internațională

În această lună, una dintre cele mai prestigioase instituții ale învăţământului lugojean, Colegiul Naţional ”Coriolan Brediceanu”, împlineşte venerabila vârstă de 180 de ani.

Începuturile ne duc prin negura vremurilor spre anul de graţie 1837, când în 9-23 octombrie, festivităţile de deschidere a gimnaziului s-au făcut cu mare fast, în prezenţa autorităţilor comitatului, a corpului profesoral, a elevilor şi a unui public numeros.

De aproape două secole, în ciuda capriciilor istoriei, a reaşezărilor geopolitice, a reorganizărilor administrative şi a deciziilor vremelnice, liceul şi-a continuat neîntrerupt activitate. În băncile sale s-au plămădit caractere şi tot de pe ele şi-au luat zborul cele mai îndrăzneţe visuri adolescentine.

În spaţiu, pentru că unele au devenit repere luminoase pe firmamentul ştiinţei, tehnicii, artelor şi literelor româneşti, iar altele au intrat în circuitul mondial de valori. Dar mai presus de orice s-au format ca oameni adevăraţi, beneficiind de o instruire şi o educaţie de înaltă calitate, menite să le asigure cariera şi integrarea profesională.

”Ne mândrim cu trecutul, ne asumăm prezentul şi avem privirea aţintită spre viitor, ar spune oricare dintre elevii sau profesorii care în aceste zile de octombrie, reprezintă, dincolo de cadrul fizic, sufletul acestei citadele a cunoaşterii. În colegiul nostru, generaţiile prezente continuă buna tradiţie a înaintaşilor. Pregătirea didactică şi competenţa profesională a corpului profesoral se conjugă, în mod fericit cu dorinţa de cunoaştere, ambiţia şi spiritul de competiţie al elevilor, realitate reflectată în notele şi premiile obţinute de elevi atât la examenele naţionale, la cele de admitere în învăţământul superior, cât şi în premiile la olimpiade şi concursuri şcolare. Cu speranţa unui an plin de succese, la ceas aniversar, le urez tuturor elevilor, colegilor, absolvenţilor, prietenilor şi partenerilor, în bună tradiţie academică, Vivat, Crescat, Floreat! La mulţi şi luminoşi ani, Colegiului Naţional ”Coriolan Brediceanu”, a spus prof. dr. Aurelian Sima, directorul colegiului lugojean.

De-a lungul timpului, instituția lugojeană a participat la numeroase evenimente educative, fiind deopotrivă  gazdă și oaspete în proiecte de talie internațională, iar palmaresul premiilor obținute la diferitele competiții școlare a devenit mai mare odată cu fiecare generație de elevi.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE