Ultima oră

Cojocarii lugojeni aveau patron sus pus: Sfântul Ilie

MondialDin serialul nostru cu oameni, locuri și povești din Lugojul de odinioară nu pu­teau lipsi vajnicii re­pre­zen­tanți ai breslelor, oameni cu repere solide, ancorate în valori precum munca fără compromisuri și cuvântul de onoare, care odată dat, făcea cât o mie de facturi pline de ștampile din zilele noastre. Pe atunci, cuvântul dat și strângerea de mână țineau loc de parafe.

Statutul breselei cojocarilor din 1887, descoperit în original la arhivele din București

Un moment important pentru Lugoj, din punct de ve­dere al cercetării istorice, a avut loc recent în Capitală. Cercetătoarea Patricia Ma­nea, doctorand al Facultății de Istorie a Universității din București, a descoperit la Arhivele Naționale un document original care vorbește des­pre cea mai faimoasă breaslă a Lugojului de odi­nioară: breasla cojocarilor.

”Statutele societății/ reuniunei/ a măiestrilor cojocari din Lugos”, scris de mâ­nă de George Dobrin în Bu­dapesta, la ”9 october 1887”, are semnătura ori­gi­na­lă a celui care avea să de­vină primul prefect român de Severin. Interesant este că, în document, numele o­ra­șului apare scris ca Lugoj, Lugos sau Lugoș.

Scopul societății este men­ționat la loc de cinste: ”men­ținerea bunei înțelegeri între măieștri, promovarea intereselor industriale, păs­tra­rea podoabelor din biseri­ca greco-ortodoxă din Lu­goj (n.r. – biserica cu două turnuri) și păstrarea renumelui măieștrilor cojocari din Lu­goș”.

Nici modalitatea pri­mi­rii de noi membri nu era lăsată la voia întâmplării, ea având reguli precise, ca în orice organizație serioasă.
”Spre acest scop, socie­ta­tea va ține ședințe publice, va da petreceri și va forma un fond”, mai scrie în statut. Interesant este că, pe lângă procurarea fondurilor din taxele anuale ale membrilor ”ordinari și ajutători” și din do­nații benevole, Dobrin, unul din cei mai buni avocați bănățeni ai vremii, menționa și petrecerile.

Care erau aceste petreceri aflăm din ”Gazeta Ba­na­tului”, ziar cu redacția în Piața Regina Maria, nu departe de actualul sediu ”Redeșteptarea”. În ediția din 14 august 1921, ”Gazeta Banatului” titra: ”Serbarea Pa­tronului cojocarilor din Lu­goj”. Iar Patronul nu pu­tea fi cineva mai sus pus decât un… sfânt.

Cea mai faimoasă breaslă din Ardeal și Banat: cojocarii lugojeni

Sfântul Ilie era patronul celei mai faimoase bresle lugojene, cea a cojocarilor.

”Măestrii cojocari sunt o specialitate lugojană. Cojoacele lucrate de ei cu fir de mătasă sunt de o frumusețe rară și vestite în întreg Banatul și Ardealul. Prin priceperea și gustul lor, acest ram al industriei casnice a ajuns (la) o deosebită înflo­rire. Organizația lor e de o pedanterie exemplară”, scrie gazeta citată.

Nu-i de mirare că ser­bă­ri­le din 1921, ținute în 2 august, au avut mare fast. ”În anul acesta, măiestrii cojocari au avut onoarea să sa­lu­te în mijlocul lor pe Dl. și Dna. Dr. Avram Imbroane, deputatul Lugojului și vice­pre­zidentul Camerii (n.r. – De­puților), Dl. Prefect Dr. Petru Nemoianu, Dr. Subprefect Dr. Paraschivu Lu­ca­re­țiu, Dl. Primar Ioan Ha­rambașa și mai mulți lo­cuitori din localitate, fii sau nepoți de cojocari, care au participat atât la Te Deum, cât și la sfințirea prinosului”. La sfințirea prinosului a vorbit dl. primar Ioan Ha­ram­ba­șa.

Articolul mai men­țio­nea­ză că ”sfințirea și distri­bui­rea prinosului au avut loc în casele măiestrului fruntaș Ioan Berariu”, ceea ce sigur a fost motiv de fală pentru familia respectivului.

Lumea bună voia să fie văzută în compania meseriașilor!

Apropo de petreceri, ”Ga­ze­ta Banatului” adoptă un ton monden când spune că ”seara a avut loc o animată pe­trecere dansantă, în localitățile otelului Dacia” apreciată ”ca un succes din punct de vedere social și material”, adică al donațiilor.

Este evident interesul politicienilor vremii de a apărea în ”poza de grup” cu meșteșugarii cei înstăriți. Deputați precum Avram Imbroane, Victor Biberia, Alexandru Mocioni sau dr. Ștefan Petroviciu erau des văzuți la aceste petreceri. Nu neapărat din respectul clamat față de bresle, ci pentru interesul electoral. Meseriașii erau o redutabilă forță electorală, alegători disciplinați și care, odată câștigați, își schimbau cu greu opțiunile.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE