Ultima oră

Clubul Sportiv Școlar Lugoj a menținut ridicat nivelul de performanță și în 2018: peste 90 de medalii

Mondial

Clubul Sportiv Școlar Lugoj a tras linie la finalul unui un an, în care sportivii săi s-au evidențiat cu rezultate remarcabile în plan competițional.

Palmaresul școlii sportive lugojene, care se poate mândri cu 61 de activitate, s-a îmbogățit în 2018 cu 96 de medalii, dintre care 49 au fost de aur, 25 de ar­gint și 29 de bronz.

În întrecerile internaționale sportivii legitimați la CSȘ Lugoj au urcat pe podium de trei ori, cucerind câte o medalie din fiecare culoare.

“A fost un an bun pentru clu­bul nostru. Am reușit să ne men­ținem un nivel ridicat de per­for­man­ță, ceea ce ne situează în con­tinuare printre cele mai onora­bile cluburi sportive din țară”, a spus profesorul Simion Moatăr, directorul Clubului Sportiv Municipal Lugoj.

Cele mai multe medalii au fost obținute de secția de gim­nas­tică, care a totalizat 47 de lo­curi pe podium, dintre care 23 pe prima poziție.

S-au remarcat la campionatele individuale și întrecerile pe echipe Denis Mureșan, Flavian Bolchiș, Zeno Kiss, David Ene, Raul Standolariu, Norbert Marcu, Răzvan Mikloș, Rafael Szabo, Lorenzo Pencie.

Gimnaștii lugojeni au fost antrenați de profesorii Adrian Meleancă (în prezent antrenor la lotul național de juniori), Alexandru Panait, Ti­be­riu Cismadia și Ion Bulacu.

Un număr mare de medalii a fost cucerit și de sportivii de la secția de lupte greco-romane.

Luptătorii, pregătiți de antrenorul emerit Avrămuț Todorescu și de Laurențiu Macarei, au adunat 16 medalii, dintre acestea patru sunt de aur și trei de argint.

Au performat pe saltea Amadeo Ilcău, Ajan Istfan, Mario Novăcescu, Sergiu Brat, Mario Săvulescu, David Ritter, Otniel Ritter și Amalia Popovici, Ligia Carp, Luiza Kokai, de la centrul satelit de pe lângă Școala George Gârda, din Mă­năș­tiur.

Pe locul al treilea în ceea ce privește numărul de medalii, în 2018, s-au clasat atleții pregătiți de profesorii Adrian Vrudnik și Vasile Canea, care au adunat 14 medalii, șapte fiind de aur.

Au alergat cu succes pe pista de concurs Miruna Pricop, Natalia Dragoș, Alin Oprescu, Roxana Untariu, Dana Cazacu, echipa de ștafetă 4x100m, formată din Patricia Petrescu, Sarah Bozdog, Dana Cazacu, Timeea Costa, echipa de cros, copii II compusă din Vanessa Netedu, Dana Cazacu, Patricia Petrescu, Timeea Costa, Cristina Ionaș, Naomi Turcsin și echipa de cros, copii III alcătuită din Natalia Dragoș, Anca Netedu, Ioana Groza, Ioana Nemeth, Gențiana Petrescu. Judokanii de la CSȘ Lugoj pregătiți de Andreea Penișoară și Cristina Toth au obținut anul trecut opt medalii în competițiile naționale (una cu echipa) și două în afara țării.

Trei dintre medaliile naționale au fost de aur, iar la întrecerile din străi­nă­tate Ana Maria Popovici a luat bronzul la Campionatul Balcanic din Muntenegru și Ioan Dzi­tac a obținut locul întâi la Cu­pa In­ter­națională de la Chișinău.

Pe plan na­țional s-au remarcat Flavius Lungu, Ioan Dzitac, Ana Maria Popovici, Rebeka Mitar, Alin Popovici.

Secția de lupte libere din cadrul CSȘ Lugoj, condusă de antrenorul emerit Emil Vanea și de Valentin Cimponeriu, a terminat anul 2018 cu un bilanț de opt medalii, dintre care patru au fost de aur (una cu echipa de juniori III).

S-au evidențiat pe saltea Daniel Ritter, Bogdan Szabo, Andrei Popa, Alexandru Șchio­pu­les­cu, Ionuț Suclea, echipa de juniori trei formată din Alexandru Șchiopulescu, Ionuț Suclea, Daniel Ritter.

În sporturile de echipe, fotbaliștii din generația 2005, antrenați de profesorul Cosmin Petruescu,au câștigat un bronz la Turneul Internațional din Germania, de la Jena.

Un rezultat excelent au obținut voleibalistele de la CSȘ Lugoj, care au cucerit locul trei în campionatul național pentru cadete, iar Georgiana Popa, una dintre cele mai talentate sportive, a luat locul doi în campionatul național de volei pe plajă pentru cadete și aceeași poziție în campionatul național de volei pe plajă pentru junioare

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE