Ultima oră

Clopoțelul sună adunarea în clase pentru liceenii anilor ’60

După 50 de ani de la exa­me­nul maturităţii, penultima generaţie de liceeni cu stu­dii medii de 11 clase, de la fostul Liceu Nr. 2 din Lugoj (în prezent Colegiul Na­ţio­nal “Iulia Hasdeu” ) se va reuni într-un cadru festiv la şcoala unde s-a format şi a fost trasată traiectoria, de mai târziu, în viaţă.

La strigarea catalogului vor răspunde prezent două clase (una de la profilul real şi una de la profilul uman) din promoţia 1965-1966. A­tunci au absolvit ciclul de stu­dii de liceu 80 de elevi, ma­joritatea dintre ei deve­nind mai târziu educatori, ingineri, medici, profesori sau matematicieni-cer­ce­tă­tori ai Institutului de Fizică A­tomică de la Turnu-Mă­gu­re­le.

Chiar dacă drumurile vie­ţii i-au separat pe foştii elevi, mulţi dintre ei sta­bi­lindu-se în ţări precum Ger­mania, relaţiile şi legăturile strânse de prietenie stabilite pe băncile liceului au rămas nealterate pe parcursul de­ce­niilor care au urmat.

“Am fost o generaţie unită şi ne-am dezvoltat relaţii fru­moa­se de prietenie între noi. Ne sprijineam împreună fără să fim împărţiţi pe grupuri de colegi. A fost o perioadă de care ne amintim întotdeauna şi în toate discuţiile noastre cu plăcere şi toate relaţiile de buni prieteni au rămas neschimbate până în ziua de astăzi. Revederea ne va re­găsi maturizaţi, dar cu a­ce­leaşi trăiri şi legături de prie­te­nie”, a punctat fostul di­­rector al Colegiului Na­ţio­­nal “Iulia Hasdeu”, Mir­cea Popescu,  unul dintre li­ceenii acelor ani.

După 40 de ani de la ultima revedere (întâlnirea de 10 ani) din curtea liceului, foştii co­legi, amici sau prieteni se vor regăsi încă o dată cu a­min­tirile şi trăirile vre­mu­ri­lor din tinereţe, duminică 4 septembrie, în sala festivă a liceului, situată la etajul corpului de clădire B.

Clo­po­ţelul va suna intrarea la clasă la ora 10. Catalogul va fi strigat de fostele cadre di­dactice, acum retrase la o binemeritată pensie, printre care şi Cornelia Ciorobară (prof. lb. rusă), Neufimie Cru­poveatchin (prof. mate­ma­tică-fizică), Victor Io­nescu (biologie) şi Isar Ta­ţia­na (antrenoarea primei cam­pioane mondiale a Ro­mâniei la gimnastică, Alina Goreac).

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Clopoțelul sună adunarea în clase pentru liceenii anilor ’60

  1. Arthur Fichtler // 6 noiembrie 2016 at 19:39 // Răspunde

    Hallo am citit articolul publicat in ziarul Redesteptare ce relata despre viitoare intalnire a fostilor absolventi deliceu,LiceulNr.2 lugoj Promotia 1966,intalnirea sa särbätorit la data de 4.septembrie.2016.Intalnirea sa Särbätorit si la Restaurantul Speranta din localitate.In Prea localä si in Internet nu am gäsit nici un aticol sau fotografi care amintesc de intalnirea avutä .multe salutäri-.A. Fichtler

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE