Ultima oră

Claudiu Zanier – cea mai bună performanţă a Lugojului la lupte libere

Ultima mare performanţă a unui lugojean înaintea titlului european cucerit de Robert Papp i-a aparţinut lui Claudiu Zanier. Campion european la lupte libere în 1972, Zanier a avut de înfruntat nu numai adversarii de pe saltea, ci şi restricţiile impuse de regimul comunist.

Claudiu Zanier s-a născut la Lugoj, în 23 iunie 1953. Locuind pe strada Cuza Vodă, a urmat cursurile Şcolii Generale nr. 6. Ulterior, a urmat Şcoala Tehnică de Tipografie din Bucureşti, urmând să devină tipograf. Însă adevărata sa chemare, cea care i-a adus faima europeană, era cu totul alta.

De mic copil, marea sa pasiune au fost luptele. A făcut primii paşi în acest sport sub îndrumarea antrenorului George Luca la Clubul A.S. „Vulturii” Lugoj. Patru ani consecutivi, între 1967 şi 1970, a ieşit campion naţional la lupte libere, mai întâi la juniori mici, apoi la juniori mari.

Un titlu european pentru „Steaua” şi „Vulturii”

O prevedere a regulamentului Federaţiei Române de Lupte i-a fost de mare folos, permiţându-i să lupte la seniori. Regulamentul obliga antrenorii să introducă un junior la categoriile 52-57-62-68 kg şi unul la categoriile 74-82-90 kg şi grea. El lupta la 52 de kg, deşi uneori era sub greutate.

Ajuns la vârsta de 19 ani, mai adaugă în vitrină un titlu de campion naţional la tineret. Talentul său atrage atenţia responsabililor din capitală, aşa că, la 19 ani, e încorporat la Clubul „Steaua” Bucureşti, performanţele sale contând atât pentru „Steaua”, cât şi pentru „Vulturii”.

Această perioadă este cea care îi aduce cea mai mare performanţă din cariera: titlul de campion european de juniori, în 1972, la Split (Croaţia, fosta Iugoslavia). În acelaşi an, iese şi campion naţional la seniori. Au urmat succese internaţionale – medalia de aur la turneele din Ungaria şi Iugoslavia, medalia de argint în Germania Răsăriteană. După servicul militar, se întoarce la Lugoj, unde continuă activitatea ca sportiv şi antrenor secund la „Vulturii”.

Turneele din Occident, interzise lui Zanier

Antrenorul Emil Vanea e convins că „Zanier a fost o mare valoare, însă, ca şi alţi sportivi de etnie germană, a fost împiedicat să participe la marile turnee organizate în Occident, de frică să nu fugă. Participa doar la turneele organizate în ţările comuniste. În plus, Zanier a ţinut mult la Lugoj şi a refuzat oferta de a se stabili la Bucureşti, unde i-ar fi oferit alte condiţii de performanţă”.
Pe fondul acumulării acestor nemulţumiri, Claudiu Zanier profită de şansa întregirii familiei şi răspunde chemării fratelui Toni, stabilit în Germania. Părăseşte România în 1977, urmat la scurt timp de soţia sa Rodica şi se stabileşte la Boblingen, lângă Stuttgart, oraş în care şi-a găsit de lucru. În prezent locuieşte la Ehningen, după o perioadă la Sindelfingen. Fiind plecat ca sportiv cu acte în regulă, a continuat cariera de luptător în Germania, apoi de antrenor la echipe din Liga I şi Liga a II-a.

Era făcut de Dumnezeu pentru lupte!

Specialişti precum Emil Vanea, Luca Rădoi sau fostul luptător Gheorghe Bologa îl consideră pe Zanier cel mai bun luptător al generaţiei ’70.

„La vremea sa, titlul de campion european a fost o performanţă cu adevărat excepţională. Era făcut de Dumnezeu pentru lupte! În acei ani, noi nu aveam tradiţie la luptele libere, iar majoritatea covârşitoare a performanţelor aveau loc la greco-romane. La greco-romane, concurau de fapt doar câteva echipe: URSS, România, Bulgaria, ocazional RDG sau Ungaria. La libere însă, pe lângă ţările comuniste, erau luptători redutabili din SUA, Iran, Japonia etc. Deci concurenţa era concurenţa era mult mai dură”, spune Emil Vanea.

Antrenorul Luca Rădoi consideră că Zanier avea rara calitate de a fi putut lupta şi la libere, şi la greco-romane.

De fapt, „el îmbina stilul greco-romanelor cu cel de la libere. Era foarte puternic şi, dacă obţinea un punct, era imposibil să-l recuperezi, pentru că se apăra foarte bine. Cam ca italienii la fotbal! Era foarte inteligent în luptă, iar stilul lui amintea de cel inaugurat de americani în anii ’30”.

La rândul său, profesorul Mircea Popescu susţine că generaţia lui Zanier a fost una de mare valoare, în rândurile sale numărându-se Constantin Ardelean, vicecampion balcanic la lupte libere, sau Gheorghe Bologa, viitorul consilier judeţean. Performanţa lui Zanier rămâne şi în prezent cea mai bună performanţă a Lugojului la lupte libere.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE