Ultima oră

Clasa 0 sau clasa I? Cinci sute de preşcolari din Lugoj sunt evaluaţi psihosomatic în aceste zile

copiiEvaluarea psihosomatică a copiilor pentru înscrierea în clasa pregătitoare şi clasa întâi a început luni, 21 februarie şi se va încheia în 29 februarie, principalii vizaţi fiind copiii care împlinesc şase ani în intervalul 1 septembrie – 31 decembrie.

Aceştia pot fi înscrişi fie în clasa pregătitoare (clasa 0 din anul şcolar viitor), fie în clasa întâi. Psihologii grădiniţelor efectuează evaluarea, iar rezultatele sunt trimise la o comisie formată la nivelul Inspectoratului Şcolar, urmând ca această comisie să decidă unde va merge copilul respectiv din anul şcolar următor. Conform Inspectoratuluzi Şcolar Judeţean în Lugoj vor fi evaluaţi în această perioadă aproximativ 500 de copii.

„Evaluarea psihosomatică se realizează de câte o echipă din doi specialişti (n.r. psihologi), iar durata şedinţei pentru un copil este de aproximativ 40 de minute. Testele cuprind probe ce se referă la abilităţile şi cunoştinţele dobândite în perioada preşcolară, raportate la nivelul de înţelegere sau orientare spaţială şi temporală a copilului din această grupă de vârstă. De exemplu, aceştia sunt puşi să numere, să recunoască consoane sau sunete. La centrul nostru de evaluare, Grădiniţa P.P. Nr. 4, au fost planificate mai multe şcoli şi grădiniţe. Este vorba de Şcolile „Eftimie Murgu” şi „Anişoara Odeanu”, Grădiniţele din Belinţ, Balinţ, Boldur, Bârna, Grădiniţa P.P. 4 şi Harul”, a declarat Teodora Vodă, director Grădiniţa P.P. Nr. 4 din Lugoj.

În ceea ce priveşte centrul de evaluare de la Grădiniţa P.P. Nr. 5, aici au fost programaţi pentru evaluarea psihosomatică copii de la Grădiniţele din Ştiuca, Criciova, Nădrag şi P.P. Nr.5 din Lugoj. Evaluarea psihosomatică a copilului se realizează în pre¬zenţa părintelui, iar rezultatul va fi comunicat în scris părintelui şi nu poate fi contestat.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE