Ultima oră

Cinematograful „Bela Lugosi” a intrat de astăzi în administrarea Casei de Cultură. Se deschide în Joia Mare

cinema 4

MondialConsilierii locali lugojeni reuniţi marţi în şedinţă ordinară au stabilit transmiterea în administrarea Casei de Cultură a Municipiului a fostului Cinematograf Victoria.

„Se aprobă transmiterea în administrarea Casei de Cultură a Municipiului Lugoj a imobilului Cinematograf Victoria compus din clădire şi teren în suprafaţă de 494 mp în vederea derulării de proiecţii cinematografice şi video”, se arată în primul articol al hotărârii.

Primarul Francisc Boldea a anunţat în cadrul unei conferinţe că doreşte inaugurarea cinematografului 3D în Joia Mare: „Dacă lucrurile merg cum ne-am propus am vrea ca joi, 17 aprilie, să deschidem oficial cinematograful 2D şi 3D. O vom face cu sălile pline şi cel mai probabil în două seri, una pentru 2D şi alta pentru 3D”.

Etape neprevăzute

Până atunci însă, este necesară parcurgerea a două etape pentru a putea produce film în Lugoj. „În prima etapă Consiliul Local trebuie să dea în administrare cinematograful către Casa de Cultură a Municipiului, lucru care se va întâmpla marţi, 25 februarie, în şedinţa ordinară. Apoi Casa de Cultură poate începe demersurile pentru acreditare către Registrul Cinematografiei. În etapa a doua urmează clasificarea sălilor, care se va realiza probabil la începutul lunii aprilie. O comisie formată din cinci membri va fi prezentă aici pentru omologarea sălilor şi va verifica planurile, avizele, lista de dotări şi plata unei taxe de 1.000 de lei”, a explicat primarul.

Urmează angajarea câtorva persoane care se vor ocupa special de săli şi proiecţie. „L-am delegat pe Augustin Bercean de la Casa de Cultură să se ocupe de tot ceea ce înseamnă cinematograf. După ce se inaugurează, va trebui să găsim o soluţie prin care să avem state de plată separate”, notează edilul. Vor trebui angajate persoane care să întreţină sălile, care să proiecteze filmele, probabil chiar şi un manager.

Contracte cu case de film

Pentru difuzarea de filme, Casa de Cultură va colabora cu una dintre cele aproximativ 20 de case de film din ţară. Va conta însă foarte mult procentul pe care acestea îl vor cere din bilete. Preţul biletului nu poate fi cu mult mai mare decât în restul ţării, adică între 15-20 de lei, astfel că este extrem de anevoioasă negocierea cu casa de film aleasă în ideea profitabilităţii cinematografului, mai ales că numărul clienţilor din Lugoj nu poate fi comparat cu cel din marile cinematografe din ţară.

Cumpărarea de filme este exclusă din start de primar din cauza preţului mare, între 25-50 de mii de euro pentru fiecare film.

Aşa cum Redeşteptarea anunţa în ediţia tipărită, cinematograful se va numi „Bela Lugosi”, după actorul de la Hollywood care a purtat numele oraşului său natal pe ecranele din întreaga lume. Până la finalizarea lucrărilor mai sunt de realizat unele finisaje acustice, de turnat şape, de montat gresie, apoi urmează montarea scaunelor şi a echipamentelor.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE