Ultima oră

Cinematograful, pe ultima sută de metri! Sălile sunt zugrăvite, urmează aparatura

În aceste zile, lucrările la noul cinematograf 3D sunt în toi, muncitorii având termen intermediar pentru finalizarea infrastructurii finele lunii martie. De la începutul lui aprilie vor începe montarea aparaturii şi testările.

Momentan, se pune gresia şi faianţa în cele două băi şi se zugraveşte sala mare în culoare roşu-bordo, sala mică fiind deja finalizată până la acest nivel, culoarea fiind un mov închis.

„Credem că sălile sunt colorate destul de frumos, fotoliile care vor veni montate sunt tot în culorile roşu şi albastru. Aici, la săli, avem mici probleme pentru că se uscă greu vopseaua din cauza frigului. În cel mai rău caz, vom rezolva problema cu o aerotermă”, a declarat primarul Francisc Boldea care asigură în continuare că termenul de 17 aprilie rămâne valabil pentru inaugurare.

Restul lucrărilor sunt finalizate în săli, vorbim aici de tavanul care ascunde sistemul de ventilaţie şi spoturile care vor ilumina încăperea. pereţii sălilor sunt capitonaţi cu un material cauciucat, iar peste sunt montate plăci de rigips cu găurele.

În ambele săli, urmează să se instaleze mocheta, fotoliile, care la această oră sunt depozitate în sediul Poliţiei, apoi aparatura.

Lucrări mai ample urmează a fi realizate în holul de la intrare, unde actualmente nici nu a fost ridicat zidul de sticlă ce va departaja holul de a treia sală, cea mai mică, pentru copii, care va fi amplasată în dreptul intrării dinspre Hotelul Dacia. Tot în hol, dar în partea stângă, va fi realizat şi spaţiul pentru comercianţii de popcorn şi răcoritoare. Au mai fost montate două uşi noi din termopan la intrare, urmând ca şi ultima să fie schimbată în aceste zile.

La etaj se află încăperile pentru proiecţie care sunt şi ele finalizate. Acolo se mai află un spaţiu tehnic şi o baie cu duş. Ieşirea din săli se va face printrun hol în partea dreaptă a cinematografului, care dă tot în coridorul de la intrare. Inaugurarea cinematografului este anunţată peste trei săptămâni, în Joia Mare.

Această prezentare necesită JavaScript.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


CLOSE
CLOSE