Ultima oră

Cinci maşini din Lugoj, avariate de un şofer beat. Incidentul s-a produs pe strada Primăverii

Şoferul a pierdut controlul volanului şi a acroşat cinci autoturisme care se aflau parcate regulamentar în afara părţii carosabile

Poliţiştii lugojeni au fost solicitaţi în dimineaţa zilei de vineri, în jurul orei şase dimineaţa, după cu un şofer, băut bine şi aflat la volanul unei maşini, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina în alte cinci autoturisme parcate regulamentar. Incidentul, care a trezit toată strada Primăverii, s-a soldat doar cu pagube materiale, astfel că nicio persoană nu a fost rănită în urma ispravei şoferului bine ameţit de aburii alcoolului.

“Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că un tânăr de 22 de ani, din Lugoj, a condus un autoturism pe strada Primăverii, iar la un moment dat, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul volanului şi a acroşat cinci autoturisme care se aflau parcate regulamentar în afara părţii carosabile. Poliţiştii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată în buletinul de presă al poliţiei.

După ce au reuşit să îl reţină pe tânăr, poliţiştii au întocmit pe numele lui un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE