Ultima oră

Centenarul Marii Uniri – onoare veteranilor! Domnica Goreac, luată de valul războiului din Cernăuţi, şi-a găsit împlinirea la Lugoj

Ultima femeie veteran de război din Lugoj a fost Domnica Goreac. Acum nu mai este în viaţă, dar un portret al ei merită păstrat peste timp. Aceasta este menirea articolului de faţă.

În timpul războiului, Domnica Goreac a fost infirmieră şi s-a refugiat cu spitalul de campanie din Bucovina, ajungând – practic fără nici un bun personal, fără acte, doar cu hainele de pe ea – la Lugoj. Aici s-a stabilit definitiv, la o dată pe care şi-o aminteşte: 1 august 1945. În vârstă de 86 de ani la ora interviului (2007), consideră drept cea mai mare realizare a vieţii sale familia, care a dat ţării trei mari nume ale gimnasticii româneşti: Alina, Adrian şi Corneliu Goreac.

Al doilea război mondial a izbucnit exact în momentul în care Domnica Goreac îşi trăia cele mai frumoase visuri. Născută la 17 mai 1921 în satul bucovinean Bănceşti din judeţul Suceava, a urmat un liceu agricol şi şcoala de economie la Suceava.

Nu va profesa în acest domeniu pentru că, după absolvire, doreşte să devină asistentă medicală. Se înscrie la Şcoala Medicală ce funcţiona pe lângă Spitalul Central din Cernăuţi (aflat pe atunci în componenţa României Mari), însă momentul ales a coincis cu începerea războiului. Acest lucru avea să-i schimbe întreaga viaţă.

Domnica Goreac va cunoaşte drama refugiaţilor şi va trăi următorii ani sub o tensiune teribilă.

Ororile războiului au maturizat-o rapid

În anul în care s-a încris la Şcoala medicală din Cernăuţi a început războiul şi toate elevele care făceau practică au început cariera medicală direct, adică pe viu, tratându-i pe răniţii care soseau cu sutele de pe linia frontului, aduşi cu trenul.

„Eu studiam medicina generală, însă a trebuit să fac de toate, inclusiv chirurgie, am tăiat oase, am scos viermi din răni, mă ocupam de îngrijirea şi recuperarea răniţilor, a celor mutilaţi. Lucram numai cu medici civili, pentru că noi eram un spital civil, care a fost militarizat după începerea ostilităţilor”, ne-a declarat Domnica Goreac.

Deşi a trecut prin momente cumplite, tânăra asistentă s-a maturizat repede, văzând în jur atâta suferinţă. Cu un devotament dus până la sacrificiu, fără a ţine cont că putea contracta oricând o boală, a ajutat la descărcarea răniţilor din vagoane, a ajutat la trierea lor, deşi era de constituţie foarte fragilă – avea doar 44 de kilograme în acea perioadă. Îşi aminteşte un caz foarte grav, care a marcat-o profund: „Aveam un locotenent, care fusese profesor la Cluj în viaţa civilă. Fusese adus cu o rană lombară gravă – practic avea coloana vertebrală ruptă. Ştia că va muri şi avea o singură dorinţă. Îmi spunea – domnişoară, telefonează-i mamei mele, să vină să o mai văd o dată. Am făcut întocmai şi când femeia a ajuns în pragul salonului, el a spus: mamă! – şi a murit imediat. De atunci, n-am mai putut să intru în salonul acela.”

Spitalul din Cernăuţi, evacuat în vagoane pentru vite

Ulterior, urmând linia frontului, spitalul din Cernăuţi a fost împărţit în două şi a fost dislocat din oraşul ce avea să fie ocupat de ruşi. Retragerea a fost groaznică şi s-a făcut cu paturi, cu răniţi cu tot suiţi în vagoane de marfă sau chiar vagoane pentru vite. „Am plecat practic numai cu hainele de pe mine. Am avut totuşi timp să iau actele, pentru că plecarea noastră a fost amânată cu o zi din cauza unui accident feroviar petrecut între gara mare şi cea mică din Cernăuţi. Pe drum însă, am pierdut şi actele. Ca gradaţie, aveam gradul de sublocotenent, însă, cum actele mi s-au pierdut, nu mai aveam cum să dovedesc asta.”, ne declara Domnica Goreac.

O parte din spitalul dizlocat de la Cernăuţi a urmat traseul Slatina Olt – Târgu Jiu (ajungând în final la Lugoj), iar alta a mers la Pădurea Verde (Timişoara). „Când am ajuns la Slatina Olt, nu aveau spital acolo, aşa că au improvizat spitale de campanie în licee. Acolo ni s-au alăturat pentru prima dată şi medici militari. Noi luam răniţii din trenuri şi îi duceam cu trăsurile, cu căruţele, cu ce aveam, la spitalele de campanie”, îşi aminteşte Domnica Goreac.

Şi-a găsit împlinirea în celălalt capăt de ţară

În 1945, când lucrurile s-au mai liniştit, Domnica Goreac a ajuns la Lugoj, unde a început să lucreze la spitalul de adulţi alături de colegele sale, care le-au înlocuit treptat pe călugăriţele care îngrijeau pe atunci pacienţii. Aici îl va cunoaşte pe cel ce avea să-i devină soţ: Eugen Goreac, pe atunci contabil şef al instituţiei. Un om activ, pasionat de motociclism, organizator al formaţiei de dansuri folclorice şi fondator al… primului club de fotbal al spitalului – echipa ”Sănătatea”. Au împreună trei copii: Alina, Adrian şi Corneliu Goreac, toţi trei îndrăgostiţi de gimnastică. Domnica Goreac le-a fost mereu alături, mai ales că a devenit, la un moment dat, asistentă medicală pe linia cabinetului sportiv de la Lugoj.

”Cea mai mare realizare a mea este familia”, spune doamna Goreac, care şi-a împlinit destinul în celălalt capăt de ţară.

Devenită veteran de război, Domnica Goreac a primit o recunoaştere a meritelor sale din anii 1941-1945. Este vorba de distincţia Crucea Comemorativă a celui de-al doilea Război Mondial, însoţită de o diplomă semnată de preşedintele de atunci al României, Emil Constantinescu. Pe distincţia emisă în anul 2000 scrie: „pentru serviciile militare cu onor aduse Statului Român în timpul celui de-al doilea război mondial.”

Greu de cuprins suferinţele şi sacrificiul unei infirmiere din imediata apropiere a frontului, în aceste câteva cuvinte!

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


CLOSE
CLOSE