Ultima oră

Cea mai mare colecţie de cărăbuşi din România, ameninţată de birocraţie

Colecţia a aparţinut regretatului dr. Pompiliu Lie, care s-a stins în urmă cu doi ani, în etate de 88 de ani.

Colectie insecte

Aşa cum spuneam într-o ediţie trecută a „Redeşteptării”, Lugojul dispune de cea mai mare colecţie privată de insecte (din specia Carabus şi nu numai) din România.

Aproape 40 de ani de muncă

Cele peste 21.000 de insecte adunate de la începutul anilor ’70 şi până în 2010, păstrate în insectare aranjate în cutii şi rafturi etichetate cu grijă, riscă să se piardă pentru totdeauna.

Doar cele aproape 14.000 de insecte din specia Carabus, care ilustrează bogăţia faunei româneşti de cărăbuşi din zona Banat-Transilvania, ar fi o pierdere inestimabilă pentru patrimoniul natural naţional.

Din păcate, colecţia păstrată în casa familiei dr. Lie nu a fost încă achiziţionată de Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Gricgore Antipa”.

Muzeul din Capitală şi-a arătat acum un an intenţia de a cumpăra colecţia dr. Lie şi de a o expune sub acest nume, lucru care ar fi făcut cinste şi Lugojului.

După ce în vara trecută la Lugoj au venit doi specialişti de la Bucureşti, care au inventariat o parte din colecţie şi au lăsat familiei Lie materiale de conservare, demersurile de achiziţie şi transfer ale colecţiei s-au împotmolit în birocraţie şi lipsa banilor.

„Intenţia Muzeului Antipa de a achiziţiona colecţia d-rului Lie rămâne în picioare, însă suntem mereu amânaţi de birocraţie, de birocraţia care alocă fondurile.
Statul achiziţionează puţine colecţii particulare, iar până se obţin banii trebuie să aşteptăm la coadă”, arată prof. univ. dr. Stela Lie, fiica regretatului colecţionar.

Strădania unei colecţii unice se poate duce oricând pe apa sâmbetei

Stela Lie mai spune că muzeul urmează să dea un răspuns în această toamnă problemei achiziţiei clecţiei de insecte dr. Lie:

„Până atunci, ne străduim să conservăm ce a adunat tatăl meu cu migală atâţia ani la rând.

Avem săculeţi cu naftalină, avem insecticid, cutiile le deschidem periodic şi le verificăm, atâta putem face. Sperăm să nu dea dăunătorii peste ele, pentru că atunci toată strădania tatălui meu se duce pe apa sâmbetei şi este păcat”.

Mai mult, situaţia este absurdă pentru că respectiva colecţie de insecte, ca şi cele de pietre etc., intră în patrimoniul natural naţional şi nu poate fi cedată în străinătate (propuneri au fost mai demult din partea muzeului de Istorie Naturală din Budapesta) decât prin intermediul Muzeului „Antipa” din Bucureşti.

„Orice import-export de insecte, ştiu asta pentru că tata coresponda cu numeroşi carabologi din Europa, se făcea cu aprobare de la Antipa, care gestionează acest patrimoniu natural”, adaugă prof. dr. Stela Lie.

 

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE