Ultima oră

Cea mai galonată secție a CSŞ Lugoj, pe punctul de a-şi reduce performanțele în lipsa unei săli de antrenament

Secția de gimnastică a Clubului Sportiv Școlar Lugoj a reușit prin sportivii săi să cucerească în anul școlar care de puțin timp s-a încheiat, cele mai multe medalii din vitrina cu trofee a clubului de pe Timiș.

Palmaresul remarcabil al performerilor crescuți și formați de catedra lugojeană s-a întregit în acest an cu 40 de me­da­lii naționale, din care 22 de aur, 12 de argint, 6 de bronz și 22 de medalii internaționale (Cu­pa DKMT, NoviSad-Serbia), dintre care opt sunt din cel mai strălucitor metal.

Rezultatele s-au datorat în primul rând gimnaștilor, care au urcat pe cele mai înalte trepte ale podiumului de premiere, dar și valorii pedagogice și a te­na­ci­tății colectivului de an­tre­nori format din Adrian Me­leancă, Ion Bulacu și Aurel Munteanu, care au știut să organizeze și să dozeze munca de la antrenamente astfel încât sportivi precum Norbert Marcu, Borca Flavius, Ale­xan­dru Bănicioiu, Rafael Sza­bo, Lorenzo Pecie, Răzvan Mikloș sau Patrik Voichescu să obțină la fiecare concurs, la care au fost prezenți, cele mai bune performanțe.

Această ge­nerație de gimnaști s-a do­ve­dit una foarte talentată, în ul­timii șase ani sportivii lugojeni reușind să fie prezenți la toate edițiile campionatelor europene, iar datorită muncii lor pe plan național CSȘ Lu­goj a fost cel mai medaliat club din țară.

“Anul acesta am dovedit, încă o dată,  prin me­da­liile câștigate, că am fost printre cele mai bune cluburi din țară. Avem un titlu na­țio­nal cu echipa de juniori II, la campionatul școlar și un titlu de vicecampioni naționali cu aceeași echipă la campionatul național, apoi șapte medalii la individual compus prin Norbert Marcu – bronz la na­ți­o­nale și argint la școlare, Lo­renzo Pecie – aur la școlare, Flavius Borca – argint la naționale și bronz la școlare, Rafael Szabo – aur la școlare, Alexandru Bănicioiu – aur la naționale. CSȘ Lugoj a fost reprezentat prin Andrei Savu, Ionuț Todor, Alexandru Băni­cioiu sau Rafael Szabo la campionatele europene din ultimii ani”, a spus profesorul Adrian Meleancă, de la secția de gimnastică a CSȘ Lugoj.

Sunt rezultate remarcabile, ca­re cu greu vor mai putea fi obținute în anii care urmează, având în vedere că pe plan național, s-a văzut, în ultimul timp, o creștere a gimnasticii masculine, odată cu dezvol­ta­rea unor baze sportive din orașe precum Arad, Bistrița, Reșița sau Timișoara.

Va fi dificil pentru spor­ti­vii lugojeni să poată ține pasul cu alte cluburi din țară cu care au concurat până acum de la egal la egal, atâta timp cât pentru e­xercițiile de la sol, de exemplu, se antrenează pe o pistă improvizată de sărituri folo­sită în locul unui podium a­decvat, iar pentru exerciții mai complexe sunt nevoiți să facă naveta la sălile din Timișoara sau la Reșița.

Sala de sport din car­tie­rul Ștrand, unde se a­n­tre­nea­ză acum și luptătorii de la stilurile libere și greco-romane, nu poate oferi condiții mai bune cla concursuri, pentru gimnastica de per­for­man­ță, majoritatea aparatelor (bară, cal, inele, paralele, ma­să) fiind înghesuite în mai pu­țin de o ju­mătate din incintă.

“Com­petiția în gimnastica mas­cu­lină este în creștere, sunt multe cluburi care în ultimii ani au beneficiat de dezvol­tarea bazelor de an­tre­nament, au la dispoziție săli proprii cu o dotare bună, unde se pot desfășura atât pre­gă­tirea cât și concursurile. S-a observat o creștere a di­fi­cul­tă­ții elementelor prezentate, ceea ce noi cu greu vom putea pune în practică în condițiile de acum. Anii trecuți am pri­mit două podiumuri bune de sol, dar nu avem unde să le amplasăm. Avem o generație de gimnaști foarte bună la ora actuală, care au dominat com­petițiile la care au participat, dar le va fi greu să-și dezvolte abilitățile fără an­tren­amente mai complexe, pentru care avem nevoie de un spațiu co­respunzător”, a explicat profesorul Adrian Meleancă.

Juniorii Rafael Szabo, Lo­ren­zo Pecie, Alexandru Po­pes­cu, de la CSȘ Lugoj, sunt luați în calcul pentru transferarea la Clubul Sportiv Municipal, iar alături de Alexandru Bă­ni­cioiu și Ionuț Todor, care sunt le­gi­timați, ar putea forma o echipă redutabilă la seniori, dar pentru asta e nevoie și de o bază sportivă și o fi­nan­țare care să se alinieze unui nivelul de performanță ridicat.

În ultima decadă a acestei luni, Rafael Szabo, com­po­nent al lotului național de juniori de la Bistrița și unul dintre cei mai de perspectivă gimnaști ai Lugojului va re­pre­zenta România la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Gyor, din Ungaria. Un alt gimnast lugojean, Norbert Marcu, de 12 ani, legitimat la CSȘ Lugoj, va pleca în această vară la lotul național de juni­ori.            

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE