Ultima oră

Ce schimbări îi aşteaptă pe români de la 1 iulie

Mondial1 iulie 2014 vine cu o mulţime de tarife noi pentru români. Se scumpesc o serie de servicii, altele se ieftinesc, însă vestea cea mai bună este că va creşte salariul minim. Astfel, viitorii şoferi vor scoate mai mulţi bani din buzunare pentru şcolarizare, iar amenzile vor creşte pentru cei care încalcă legea în timp ce utilizatorii români de telefonie mobilă şi internet se vor bucura de tarife mai mici pentru serviciile de roaming.

Salariul minim creşte de la 1 iulie

Salariul minim brut pe ţară va creşte din 1 iulie de la 850 de lei, cât este în prezent, la 900 de lei, aceasta fiind cea de a doua majorare din acest an. Prima a avut loc pe 1 ianuarie, când salariul minim brut a urcat de la 800 de lei la 850 de lei. Angajatorii care stabilesc salarii mai mici decât cel minim riscă amenzi cuprinse între 1.000 de lei şi 2.000 de lei.

Cresc amenzile de la 1 iulie

Creşterea salariului minim are ca efect şi majorarea amenzilor pentru şoferi. De la 1 iulie, când salariul minim va ajunge la 900 de lei, cea mai mică amendă va fi de 180 de lei. Cele mai mari amenzi prevăzute de Codul rutier se vor de la 1 iulie între 1.890 de lei şi 9.000 de lei.

Valoarea punctului de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut, ceea ce înseamnă că, de la 1 iulie un punct de amendă va valora 90 de lei.

Gazele se scumpesc de la 1 iulie

Preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 2,5% de la 1 iulie, iar cel pentru consumatorii industriali se va majora cu 1,5%. Potrivit calendarului de liberalizare agreat de Guvern cu FMI în 2012, preţul gazelor pentru consumatorii casnici va fi liberalizat în totalitate la 31 decembrie 2018.

Pentru consumatorii industriali, calendarul prevede liberalizarea totală la 31 decembrie 2014, cu posibilitatea prelungirii până la 31 decembrie 2015.

Şcolile de şoferi se scumpesc de la 1 iulie

Şcolile de şoferi se vor scumpi de la 1 iulie cu peste 30% din cauza unor schimbări legislative. Potrivit legislaţiei, de la 1 iulie, instructorii şcolilor de şoferi nu vor avea voie să facă mai mult de 210 ore pe lună. Ceea ce înseamnă că în medie au voie să facă 10 ore pe zi, timp de cinci zile pe săptămână. În prezent, instructorii şcolilor de şoferi fac mult mai multe ore inclusiv în weekend. Din acest motiv, şcolile de şoferi vor mări tarifele.

Tarifele de roaming pentru călătoriile în UE scad de la 1 iulie 

Utilizatorii români de telefonie mobilă şi internet mobil vor beneficia de tarife reduse cu 20% – 55% pentru serviciile de roaming în călătoriile din spaţiul Uniunii Europene, începând cu 1 iulie 2014, în cazul utilizării planului tarifar de bază (Eurotarif).

Scăderile tarifare sunt între 20% – 55% faţă de tarifele aplicabile în prezent, astfel că utilizatorii vor plăti maximum 0,19 euro/minut (fără TVA) pentru un apel efectuat, 0,05 euro/ minut (fără TVA) pentru primirea unui apel şi cel mult 0,06 euro (fără TVA) pentru trimiterea unui mesaj text (SMS).

Aplicarea noilor tarife se face automat şi în mod gratuit pentru utilizatorii care au activat serviciul roaming şi folosesc planurile tarifare de bază, fără a fi necesară încheierea unui abonament suplimentar.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


CLOSE
CLOSE