Ultima oră

Ce fac oare când tac?

Scrisul - violon d'Ingres pentru teleaşti

Nu ne săturăm a relua observaţia şugubeaţă a lui Nenea Iancu, cel poreclit „Moş Virgulă”, pentru acribia sa gramaticală. Zicea deci Caragiale: „Cea mai mare greutate pentru cineva care ştie citi este să nu se apuce de scris”.

Părintelui Scrisorii pierdute îi repugnau veleitarii, „învârtitorii” de condei pe hârtie, fără să aibă nimic a spune, vorba amicului Eminescu. Ei bine, ce interesant să constatăm după un veac cum „legitimarea” notorietăţii între copertele unui volum exercită o seducţie teribilă.

Lăsăm de-o parte subterfugiile înduioşătoare dar şi cinice ale celor care habar nu au cum stă treaba cu scrisul, dar au o problemă cu legea, stau olecă la răcoare, ar vrea să iasă mai repede şi se pun să elaboreze diverse op-uri ştiinţifice, beletristice, monografice etc, ce se dovedesc apoi fie plagiate evidente, fie rezultatul muncii unor (semi)profesionişti, dispuşi oricând în schimbul unor sume ofertante să-şi ofere serviciile. Nu dicutăm despre aceste aranjamente şi malversaţiuni, monşer!

Ci de vedetele (încă) în libertate. Se pare că prospere fiind, ANAF-ul le-a luat şi pe lele la ochi, dar asta este o altă poveste. Odată şi-o dată, aşa zişii bani „fără număr” trebuie număraţi şi ei cinstit.

Ne referim la încercările fie literare, fie de publicistică zglobie pe care vedetele noastre le propun marelui public. Să îl lăsăm pe Herr Johanis să îşi vadă de paşii lui treptaţi după ce l-a făcut pe primul (oricum tirajul de la „Curtea Veche” pentru primul volum a fost mirobolant, al doilea mai salcâm, în stilul moderato-andante al domnului prezident, iubitor de concedii exclusiviste, probabil că şi interesul se va mai diminua).

Coborâm din înaltul rarefiat al sferelor politice (mai toţi liderii noştri au scris cu mult zel şi viu interes de „liberare”: Adrian Năstase, cu metodă şi rigoare, Ion Iliescu, omul providenţial pentru „liniştea noastră”, cu oarecare savoare Radu Vasile, cu pedanterie exegetică Emil Constantinescu, dar şi cu elan romantic Petre Roman. Doar nenea Traian nu se încurcă în fleacuri, având treburi mai importante. Cred că seria televizioniştilor se deschide cu Gabriela Firea (polivalentă, filoloagă dar şi cu un doctorat în finanţe publice pe vremea când purta oficial vorbele lui Mugur Isărescu), membră a Uniunii Scriitorilor (a elaborat un roman „Trei motive”, culmea, comentat favorabil de Nicolae Manolescu, deşi, din ceea ce am reuşit s-o parcurgem nu am detectat nimic semnificativ, başca nişte plachete de poezie).

Cazul cel mai evident şi mai prolific este Mihaela Rădulescu care şi înainte de, dar şi în timpul exilului din colivia aurită de la Monaco, s-a aşternut pe confesiuni. A scris microeseuri, schiţe, mininuvele, texte inspiraţional-motivaţionale pentru doamne şi domnişoare etc, cu o hărnicie fără seamăn. Consultaţi vă rog statisticile oficiale ale Târgurilor „Bookarest”, „Book-fest” ori „Gaudeamus”, volumele vedetelor Tv sunt în fruntea topurilor.

Sandra Stoicescu, ocupată şi cu fundaţiile anteniste, cu activitatea caritabilă ori emisiunile zilnice amână, constatăm, debutul în volum, preferând la fel ca şi colega Andreea Berecleanu comentariile de pe blog, alăturându-se tenacelui sarcastic Mircea Badea, care având numeroşi „neprieteni” se cuvine să-i taxeze instantaneu.

Dan Negru povesteşte într-o cărţulie despre amintirile sale de-o viaţă obositoare de entertainer TV şi măcar are decenţa de a lăsa posterităţii din vorbele de duh ale mentorilor săi ori ale personalităţilor pe care le-a întâlnit.

Andreea Marin, didactică şi niţel repetitivă, a fondat Şcoala Mamelor, condeează sfaturi şi experienţe cu acel stil sfătos care a consacrat-o. Tonică, pozitivă, optimistă, zâmbind mereu, Andreea Esca ne comunică stenic, cu largheţe şi francheţe, ce a făcut când a tăcut, adică atunci când nu a apărut la televizor. A vorbit fireşte şi în concedii, cu familia doar, de data asta şi gaşca de amici pentru că pe ea o „mână în luptă” o insaţiabilă curiozitate. Drumul e deschis, aşteptăm memoriile Vicăi Blochina.

Cu o întârziere mare am vizitat cinematograful „Bela Lugosi”, m-am plimbat prin sălile bleu şi rouge, n-am consumat floricele pentru a nu face mizerie, m-am întâlnit cordial cu personalul microinstituţiei, am admirat curaţenia exemplară, am propus aducerea unor pliante şi broşuri publicitare pentru cinefilii mai puţin superficiali, l-am revăzut cu drag după „un secol” pe colegul Sorin Mişcuţa, dar şi am vizionat, firesc, un film de Woody Allen, „Omul iraţional” cu Joachim Phoenix în rolul principal (excelentul Johnny Cash din Walk the line). Woody Allen părea ca regizor într-un moment de relaş după intermezzo-ul său european (Paris, Roma, Barcelona). Fimul e liniar, cu unele inserţii de thriller (ca în “Match Point”), în stilul livresc al autorului (împănat de citate filosofice), fără strălucirea dialogurilor din capodoperele sale. Cineastul pare a aluneca în patima de a filma cam mult şi fără consistenţă.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE