Ultima oră

Căsuța cu cărți, proiectul care aduce câte o mini-bibliotecă pe străzile din Lugoj

MondialÎn ultimele zile în Lugoj au fost deschise mai multe mini-biblioteci în aer liber. Mai exact este vorba de nişte căsuţe din lemn, amplasate în parcuri şi în zone des circulate ale orașului, în care au fost depozitate cărţi.

Alternativa neconvenţională pentru petrecerea timpului liber, proiect intitulat ”Mica Bibliotecă Gratuită – Little Free Library”, a venit în ideea de a populariza lectura în rândul lugojenilor, dar și de a arăta cât de prietenos este oraşul cu cei care doresc să citească în aer liber.

De punerea în practică a proiectului în municipiul de pe Timiș s-a ocupat Diana Cristina Sârbu, secretar al Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara, la programele de studii Asistență medicală generală Lugoj și Asistență de Farmacie Lugoj.

“Ideea mi-a venit gândindu-mă la cât de mult timp petrec concetățenii mei în fața telefonului chiar și atunci când stau în parc, supraveghindu-și copiii sau nepoții. Am început să mă documentez despre cum ar putea petrece în mod constructiv timpul și așa am găsit mini-bibliotecile. M-am gândit că ar fi bine dacă și la Lugoj am iniția un astfel de proiect. Le-am propus studenților noștri să realizăm acest proiect, iar ei au răspuns afirmativ și acesta este rezultatul. Aș dori să mulțumesc conducerii Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara”, ne-a mărturisit Diana Sârbu.

Francisc Boldea, primarul Lugojului, s-a arătat și el deschis în realizarea acestui proiect și a permis așezarea lor pe spațiul public fără niciun cost.

Regulamentul funcționării mini-bibliotecilor în aer liber este simplu și implică mult bun simț din partea lugojenilor. Acesta stipulează, atât în limba română, cât și în limba engleză, că poți împrumuta o carte pentru a fi citită, dar să fie returnată, iar dacă cineva vrea să o păstreze, este rugat să doneze o carte în loc.

Căsuțele cu cărți pot fi accesate în Piața Drăgan (cu Catedrala Greco – Catolică), Parcul ”George Enescu”, Parcul Comtim din Cotu Mic, curtea Spitalului Municipal ”Dr. Teodor Andrei”, la Universitatea Europeană Drăgan, Școala de Muzică ”Filaret Barbu” și pe malul Timișului – către OMV.

De realizarea lor propriu-zisă s-a ocupat Mihai Niga, iar de montajul lor Cristian Munteanu.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE