Casa compozitorului Ion Vidu blochează lucrările din zona Pieței Agroalimentare
Reabilitarea Splaiului Morilor din Lugoj așteaptă un nou ministru al culturii sprijin, care să aprobe continuarea lucrărilor.
Situația neobișnuită este explicată de primarul Boldea:
”Aveam un plan de refacere a zonei de la Podul de Fier până la piață, la Atlassib, pentru a face acolo festivalurile și a apărut cineva din Lugoj care a sesizat că pe strada Ion Vidu este casa memorială a compozitorului Ion Vidu. Și, fiind casă memorială, la 100 de metri de la ea nu se pot face intervenții și asta se răsfrânge până în parcarea unde a fost piața de sârbi”.
Ca atare, sunt necesare aprobări de la Direcția Patrimoniu din Ministerul Culturii și de la Comisia zonală a monumentelor istorice. Până atunci, tot proiectul de reabilitare a zonei este blocat.
Primarul își recunoaște obligațiile, dar aruncă o săgeată spre administrațiile trecute: ”Este interesant că, atunci când s-au construit imobilele din jur, nu le-a mai cerut nimeni aprobări proprietarilor. Iar noi aveam în plan lucrări de refacere a trotuarului și carosabilului. Reclamația a venit chiar în ziua în care se discuta problema și era aprobat proiectul. Acum, s-a amânat aprobarea proiectului până la întrunirea comisiei de monumente”.
Noul ministru decide
Edilul șef al Lugojului estimează o întârziere a lucrărilor de trei – patru luni.
”Ministru nu există la Cultură, și până se numește unul nou, până își intră în atribuții, până numește comisia de monumente, până se adună dosarul din țară cu toate restanțele rămase, mai durează trei, patru luni”, explică Boldea.
Amenajarea cuprinde Splaiul Coșbuc, de la Podul de Fier până în piață la Atlassib și Splaiul Morilor.
Cu alte cuvinte, amenajarea unei artere rutiere și pietonale a Lugojului stă într-o decizie a Ministerului Culturii, pentru că pe o stradă mai încolo se află casa lui Ion Vidu. După ce dr. Lia Vidu Benkoczi, nepoata marelui compozitor, s-a stins din viață, acolo nu mai stă nici un descendent al familiei.
”Casa e scoasă la vânzare, probabil o va achiziționa una din familiile de rromi care stau în zonă”, mai spune primarul.
Pe casa lui Vidu este amplasată o placă memorială cu următoarea inscripție:”În această casă a trăit între anii 1867 – 1931 și a creat, în vremuri de grea cumpănă, opere naționale muzicale nemuritoare marele doinitor român bănățean Ion Vidu. Depusu-s-a această placă în semn de admirație de membri Casinei Române”.
Monumentele, protejate de lege
Conform legii, respectarea zonelor de protecție ale monumentelor istorice și caselor memoriale este o obligație a administrației locale: ”zona de protecţie din jurul unui monument este o porţiune de teren delimitată şi trecută în regulamentul local de urbanism pe care nu se pot face construcţii, plantaţii şi alte lucrări care ar pune în pericol, ar polua, ar diminua vizibilitatea, ar pune în pericol eventualele vestigii arheologice subterane aflate sub sau în imediata vecinătate a monumentului.
Este o zonă tampon între monument şi mediul înconjurător actual. Zonele de protecţie din jurul monumentelor istorice sunt de minimum 100 de metri în localităţile urbane, de 200 de metri în localităţile rurale şi de 500 de metri în exteriorul localităţilor, distanţe măsurate de la limita exterioară a terenurilor pe care se află monumente istorice.
Terenul pe care se află un monument istoric include, în afară de construcţia propriu-zisă, şi drumuri de acces, scări, parcul sau grădina, turnuri, chioşcuri şi foişoare, gardul sau zidul de incintă, bazine, fântâni, statui, cimitire şi alte construcţii sau amenajări care formează ansamblul monumentului”.