Titlul îi va fi acordat în data de 23 martie, în cadrul unei manifestări speciale care va avea loc la Căminul Cutural Bârna, de la orele 16.
Până în prezent, comuna mai are doar două persoane care au primit această distincţie – Nicolae Tarnovieţchi, fost director al şcolii gimnaziale şi învăţătorul Petru Cernomaz.
”Mihaela Petrovici, îşi trage rădăcinile din satul Drinova şi nu s-a ruşinat niciodată de acest fapt, ba dimpotrivă, pe marile scene ale ţării pe care a urcat s-a mândrit tot timpul cu satul său şi comuna în care a crescut. Este un adevărat ambasador al acestei zone şi ne mândrim cu ea”, declara Dumitru Pecora, primarul Bârnei.
În acelaşi cadru festiv, doctorului Letiţia Şerpe, care-şi trage originile din satul Pogăneşti, fost director al Spitalului Municipal Lugoj, îi va fi decernată o diplomă de excelenţă.
Cele două momente vor fi urmate de un spectacol folcloric aniversar, dedicat zilei de naştere a artistei pe data de 29 martie, pe scenă urmând să urce mari nume ale folclorului bănăţean, prieteni şi colaboratori de-ai Mihaelei Petrovici. Spectacolul va fi prezentat de făgeţeanul Ioan Oltean cunoscut relizator de emisiuni folclorice şi va fi înregistrat şi transmis ulterior pe postul de televiziune ”Inedit”.