Ultima oră

Campionul României la tenis de masă, Alexandru Cazacu, va fi prezent la Cupa „Valentin Dorca”

Peste 100 de concurenţi vor participa la competiţia care se va desfăşura pe mai multe categorii,

MondialSala Sporturilor “Lavinia Miloşovici” va găzdui duminică, 3 august, începând cu ora 9.30 şi până la ora 18, cea de-a VI-a ediţie a Cupei “Valentin Dorca” la tenis de masă.

La fel ca în fiecare an şi anul acesta, la Cupa “Valentin Dorca” sunt aşteptaţi participanţi din toate colţurile ţării. Peste 100 de concurenţi veniţi din Timişoara, Reşiţa, Petroşani, Drobeta Turnu Severin, Anina, Bucureşti, Deva, Hunedoara, Bistriţa, Cluj şi Lugoj vor participa la competiţia care se va desfăşura pe mai multe categorii, copii, feminin, masculin, amatori, profesionişti şi elite.

cazacu12Invitatul special al Cupei „Valentin Dorca” este nimeni altul decât campionul României la tenis de masă, Alexandru Cazacu. Deşi este accidentat la mână Alexandru va fi prezent duminică la Lugoj.

Întrecerea este organizată chiar de cel căruia competiţia îi poartă numele, în colaborare cu Primăria Municipiului Lugoj şi Clubul Sportiv Maraton 93.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

CLOSE
CLOSE