Ultima oră

Campania electorală a trecut, mai lucrăm şi noi puțin?

Campania electorală şi alegerile locale s-au încheiat, iar aleşii locali ar trebui să se reapuce de treabă, pentru că în cartierele mărginaşe ale oraşului, numeroase străzi arată ca după bombardament.

La intrarea în oraş dinspre Fă­get se află strada Traian Vuia. A fost asfaltată până în apropierea fostului Hi­po­drom.

Mai departe e jale.

Gropile din drum, betonat al­tădată, completează un pei­saj sinistru. La stânga se află ruinele fostei baze hi­pi­ce, iar la dreapta o imensă “ce­tate” ridicată din gunoa­ie şi resturi din construcţii şi asfalt.

“Aici suntem ai ni­mă­nui. Drumul este de­zas­truos, iar gunoaiele au fost depozitate pe păşune. Ţi­ga­nii care se ocupă cu adu­na­rea fierului vechi au grijă să producă mult fum, poate  pen­tru a nu le lăsa să se stri­ce”, ne spune mai în glumă, mai în serios Ioan P., lo­cui­tor pe strada respectivă.

Într-o altă parte a Lu­go­ju­lui, după bariera Bocşei, sunt cel puţin trei străzi pe care ţi se rupe maşina: Fun­dă­tura Bocşei, Rozelor şi La­lelelor.

“Străzile astea au ră­mas ca acum 30 de ani. Nu le repară nimeni. Au tre­cut şi alegerile şi ne-a dis­pă­rut şi ultima speranţă că ele vor mai fi modernizate vreodată”, ne-a declarat Teodor R. de pe strada Bocşei.

La câteva sute de metri mai încolo începe drumul ce traversează cel mai “tare” cartier lugojean – “Mondial Bocşei”.

Artera se încadrează la rându-i în pei­saj şi este atât de distrusă că abia o traversezi şi pe jos.

În “Militari” gunoaiele şi noroiul sunt în prim plan, iar exemplele de acest fel pot continua.

Oamenii se în­trea­bă cât de mult poate costa repararea acestor dru­muri până când vor fi as­fal­tate. Tot ei răspund: un minim de utilaje şi câteva mașini de balast.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

5 Comentarii on Campania electorală a trecut, mai lucrăm şi noi puțin?

  1. Domnilor „daniel si BMW” la voi in cartierul Bocsei,Boldea a asfaltat 20 de strazi si drept multumire ca de zeci de ani nu s-a facut nimic,voi ati votat la o sectie cu Ambrus si la alta cu Buciu.Totusi trebuie si putin bun simt din partea voastra.Eu cred ca mai bine ar fi asfaltat str.Agriculturii ca noi am apreciat ca a introdus apa,canalizare si bransamente gratuite la case

  2. Sunt ,,falos” ca locuiesc pe str.Lalelelor unde primarul a promis in urma cu 3 ani ;,,pana la sfarsitul anului va fii astfaltata”.Si politicieni mint.

    • un votant neinsemnat // 15 iunie 2016 at 22:39 // Răspunde

      Care trei??? In 2010 a fost primul an in care am citit in ziar promisiuni de asfaltare a Lalelelor, Baritiu, Rodnei. E jale pe toate trei, noroi cat doresti, gropi numai spun. Ce mai … mai ceva ca intr-un catun

    • un votant neinsemnat // 15 iunie 2016 at 22:43 // Răspunde

      Dl. Radu, pe unii nu intereseaza alea 20 de strazi, dvs. ati fost pe lalelor, baritiu si rodnei in ultimul timp sa vedeti cum arata dupa atatea promisiuni??? Fara suparare, dar va rugam sa nu vorbiti in necunostinta de cauza. Sa veniti cu masina, va rugam din suflet si apoi mai stam de vorba si eventual sa va luati si cizmele cu dvs. Noi dorim fapte, nu vorbe. Cand promisiunile vor fi indeplinite, tot respectul pentru primarul in functie.

  3. Vai de capul lui!!! Nu-l intereseaza, cu atat mai putin acum, ca a ,,iesit” iar! Se pare ca sunt multi prosti, adepti care l-au votat.

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE