Ultima oră

Campania antivaccin, o invocare a fantomelor bolilor din trecut

Simpla trecere a timpului nu înseamnă neapărat progres. Poți trăi în modernitate și, peste câțiva ani, să te trezești în plin ev mediu. Uitați-vă în jur, în Orientul mai mult sau mai puțin îndepărtat, dar și aiurea, prin lume, și avem deja o temă de reflecție.

Asist zilele acestea la o campanie nemaivăzută anti-vaccin. Încerc să înțeleg argumentele, dacă acestea sunt sincere, pentru că uneori astfel de voci se ascund de minune în spatele mediilor electronice anti-liberale, extrem-religioase și care, adesea, sunt și un receptacul al vântului propagandistic care suflă dinspre est.

”Vă zic sincer că mi-a fost tare frică de acest moment al obligativității vaccinurilor, frică pentru copiii mei și frică pentru mine că dacă-i vom scoate din școală nu știu ce-o să facă. Dar acum sunt liniștit și am pace în suflet, pentru că dacă mă gândesc profund, copiii mei nu pierd nimic dacă nu se mai duc la școală”, putem citi în articolul ”Ne scoatem copiii din școli decât să-i jertfim pe „altarul” companiilor farmaceutice”.

Materialul, proaspăt publicat pe site-ul ”Ortodoxia tinerilor”, în data de 24 octombrie 2017, este o replică la prevederea că micuții nu vor fi primiți în grădinițe și scoli fără vaccinurile obligatorii.

Deși Patriarhia Română a negat oficial implicarea de partea taberei antivaccin, site – urie care se prezintă drept religioase și care au devenit refugiu al conservatorismului extrem sunt foarte active în această campanie, care ia și o formă populistă, foarte convenabilă, aceea a cruciadei anti – trust.

De pe un alt site ”ortodoxist” aflăm că oamenii care evită în mod conștient vaccinurile sunt în marea majoritate, mai inteligenți, că vaccinurile sunt un fel ”geniu malefic” ca­re pot ucide oamenii încetul cu încetul, pot reduce fertilita­tea și pot crește rata mortalității în cazul unei pandemii viitoare.

Abundă titluri provocatoare, precum ”De unde vine ordinul de vaccinare în masă? Cine e în spatele lui Tudose?” (nu, nu e Soros, de data asta sunt Bill și Melinda Gates). Iar la capitolul explicații, ni se spune că sunt ”adevăruri terifiante dezvăluite de un video piratat, ajuns pe internet”.

Unul din argumentele halucinante este că omul are din născare cele necesare auto reglării imunitare. În viziunea unor contemporani de-ai noștri, o auto-reglare de tipul ciumei negre care a decimat o treime din populația Europei până s-au ”imunizat” urmașii ar fi o variantă rezonabilă!

Ideea că poți combate vaccinarea împotriva unor boli grave, precum rujeola, rubeola, oreionul, meningita, difetria, tetanosul, poliomelita, hepatita B, chiar dacă pot exista și reac­ții adverse (în orice decizie există și un risc asumat, spunea un medic de renume), ni se pare aberantă.

Și, din păcate, o astfel de campanie care riscă să întoarcă fantomele amenințărilor trecute, cum ar fi epidemiile de tuse convulsivă, își arată din plin roadele. În toamna lui 2017, sute de oameni au ieșit la București, Timișoara, Con­stanța, Cluj, Piatra Neamț, Sibiu și alte orașe, să manifesteze contra vaccinurilor!

Nimeni nu se întreabă câți copii au fost distruși fizic și psihic de poliomelită, în timp ce părinții lor se rugau la Dumnezeu să le scape cumva mi­cu­ții? La același Dumnezeu pe care astăzi îl invocă alții, a­tunci când refuză exact aceleași vaccinuri care au salvat copiii timp de jumătate de se­col?

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


CLOSE
CLOSE