Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, în perioada 4-7 iulie, în intervalul orar 11:00 – 20:00, din cauza codului portocaliu de caniculă. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, în perioada 4-7 iulie, în intervalul orar 11:00 – 20:00, din cauza codului portocaliu de caniculă.
CNADNR a decis să ia această măsură după ce Administraţia Naţională de Meteorologie a emis de ieri, o avertizare de cod portocaliu de căldură pentru mai multe judete din ţară.
Excepţie de la dispoziţia CNADR fac autovehiculele care transportă persoane, cele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră, transporturile funerare, poştale, transporturile pentru distribuire de carburanţi, cele pentru tractări de vehicule avariate, distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate şi transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării.
Restricţionarea circulaţiei este necesară pentru protecţia sectoarelor de drum asfaltat pe care, datorită temperaturilor ridicate din timpul zilei, se produc deformaţii majore ireversibile cu pierderea stabilităţii îmbrăcaminţii rutiere.
Măsura va fi dusă la îndeplinire de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA cu sprijinul organelor de Poliţie Rutieră.