Ultima oră

Cadavrul unui tânăr despre care familia crede că a fost ucis, ținut de mai bine de două luni în congelator la Medicină Legală

Familia lui Daniel Ursu, un tânăr din Timișoara care s-a sinucis la jumătatea lunii mai, la Găești, bănuiește că tânărul a fost ucis și a cerut o nouă autopsie a cadavrului. Expertiza nu se poate realiza până nu este finalizat primul raport de autopsie, care este în lucru de mai bine de două luni. În tot acest timp, cadavrul este ținut într-un congelator la IML Timișoara.

MondialDrama familiei Ursu a început în urmă cu aproximativ două luni, mai exact în 17 mai. Frații lui Daniel Ursu, un tânăr care locuia cu concubina sa și cu părinții acesteia la Găiești, au primit un telefon prin care erau anunțați că fratele lor s-a sinucis, iar soacra lui a încercat fără succes să îl salveze. Plecați de urgență de la Timișoara la Găiești, frații lui Daniel Ursu s-au confruntat cu o serie de date care i-au făcut să creadă că Daniel nu s-a sinucis, ci a fost ucis.

„Eu am vorbit toată săptămâna respectivă cu fratele meu și era foarte fericit fiindcă își găsise de lucru la fabrica de frigidere din Găești. M-a rugat să îi găsesc pe viitor ceva de lucru în Anglia și i-am spus să aștepte până în toamnă pentru că am ceva de lucru sigur pentru el. Era foarte bine dispus. Nu cred că fratele meu s-a sinucis. Așa cum susține concubina lui și familia ei. Îmi cunoșteam foarte bine fratele”, a declarat Samuel Ursu, fratele tânărului decedat.

Tocmai din cauza suspiciunilor aduse, după ce au adus cadavrul la Timișoara, frații lui Daniel Ursu au cerut o nouă autopsie, dar aceasta nu s-a realizat nici acum. În tot acest timp, de mai bine de două luni, cadavrul este ținut congelat la Institutul de Medicină Legală din Timișoara. „Avem un astfel de cadavru care stă cam de mult la noi. Ni s-a spus că a fost autopsiat la Târgoviște și familia a solicitat reautopsierea cazului. Această reautopsiere trebuie solicitată acelei instituții care a dispus efectuarea primei autopsii. Până în prezent nu avem nicio adresă oficială de la Poliție sau Parchet”, a spus șeful IML Timișoara, Alexandra Enache.

Familia a solicitat reautopsierea la Parchetul Judecătoriei Timișoara. Neavând competență, procurorii timișoreni au transmis cererea la Dâmbovița. Nici de acolo nu a venit, însă, un răspuns. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, procurorul Camelia Matei, a declarat că nu se poate face reautopsierea cadavralui până nu se finalizează raportul primei expertize, care este încă în lucru la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici din București. „S-au trimis probele la București pentru examenul histopatologic, o analiză toxicologică a organelor interne. Se așteaptă rezultatul dela București pentru a se întocmi raportul final”, a explicat Camelia Matei.

Contactat telefonic, psihologul criminalist Tudorel Butoi a spus că termenul în care se realizează raportul la București este unul rezonabil, fiind foarte multe cazuri în lucru. „Aceste analize de finețe durează pentru faptul că fiecare om zice că speța lui este unică. Cei de la Medicină Legală au fel de fel de spețe cărora trebuie să le dea atenție. Se așteaptă și câte patru, cinci, șase luni. Dacă se obține aprobare pentru o a doua expertiză e nevoie de o încheiere a instanței. Ferească Dumnezeu să nu mai dureze vreo două-trei luni”, a explicat Tudorel Butoi.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Cadavrul unui tânăr despre care familia crede că a fost ucis, ținut de mai bine de două luni în congelator la Medicină Legală

  1. Astea sint autoritatile in rominia..

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


CLOSE
CLOSE