Ultima oră

Ca la noi la nimeni! Construim magazine şi ne dărâmăm istoria

Fostele depozite ICRA din Lugoj vor fi de­mo­late pentru a face loc unui supermarket. A­nun­­țul a fost făcut în urmă cu o săptămână de către primarul Francisc Boldea, care de­cla­­ra că “depozitele ICRA vor fi demolate şi în acea zonă va fi ri­di­cat un supermarket Lidl. Va exista un drum de acces direct din stra­da Ep. Dr. Ioan Bă­lan prin spatele ca­tedralei”. Demolarea e pre­văzută pentru pri­mul semestru al cestui an.

Desigur, apariția unei noi investiții, care aduce locuri de muncă în municipiu, tre­buie salutată. La o populație de aproape 50.000 de lo­cui­tori, Lugojul are construite sau în curs de realizare zece unități de tip supermarket sau hipermarket. Nu in­te­re­sea­ză câte dintre ele vor su­praviețui.

În fond, este o pro­blemă economică, de ce­rere și ofertă. Problema este că, pentru a face loc noului magazin, va fi demolat și ceea ce a mai rămas din fos­ta cazarmă a artileriei im­pe­riale, ridicată la Lugoj în anii 1741 – 1742.

Lugojul pierde o clădire de pe timpul Împărătesei Maria Theresia

Fostele depozite ICRA da­tea­ză de pe timpul îm­pă­ră­tesei Maria Theresia şi au fost folosite iniţial ca şi ca­zarmă a artileriei. O parte a a­cestei clădiri a fost de­mo­la­tă în 1990, pentru a face loc Bisericii Ortodoxe ”În­vie­rea Domnului”, clădire mo­numentală care stră­ju­ieș­te strada Caransebeșului. Tre­buie precizat că fosta ca­zarmă nu are statut de mo­nument istoric, în ciuda de­mersurilor repetate ale unor intelectuali lugojeni, care au dorit să o salveze.

”În perioada în care am con­dus Muzeul de Istorie, am făcut adrese la Primăria Municipiului Lugoj, să dis­pu­nă către Serviciul de ur­ba­nism realizarea docu­men­ta­ției necesare pentru tre­ce­rea acestei clădiri și a altora în rândul monumentelor is­to­rice. Am avut discuții cu cei de la Direcția de pa­tri­moniu din Timișoara. O pro­blemă era că la acea da­tă, nu exista carte fun­cia­ră, deci clădirea nu există din a­cest punct de vedere”, spu­ne Luminița Wallner Băr­bu­lescu, fosta directoare a Mu­zeului de Istorie, Et­no­grafie și Artă din Lugoj.

Clădirea soră de la Caransebeș, declarată monument istoric, este acum Muzeu al Banatului grăniceresc

Ironia sorții face ca ”o­glin­da” cazarmei de la Lugoj, ”so­ra geamănă” construită la Caransebeș după aceleași planuri, să aibă re­cu­noaș­te­rea ca monument istoric. Cu alte cuvinte, o clădire si­mi­la­ră este monument istoric la Caransebeș, dar la Lugoj nu. Mai mult, clădirea de la Ca­ransebeș adăpostește Mu­zeul Regimentului de Gra­niță Româno – Bă­nă­țean nr. 13. Și acum, pe ex­teriorul clădirii din Lugoj se văd contraforții care în­tă­reau fațada, iar la interior sunt bolte cu arcuri, care în­tă­resc ansamblul, destinat să reziste loviturilor arti­le­riei din acea vreme.

Unitatea de artilerie de la Lugoj a luptat contra trupelor lui Napoleon, la Arcole

Reputatul istoric militar Li­viu Groza din Caransebeș este un bun cunoscător al pe­rioadei imperiale a Ba­na­tului. În urma unor ample do­cumentări la arhivele de Război din Viena, el a scris numeroase cărți dedicate personalităților militare ale epocii, printre care cea de­di­cată generalului conte Fe­derico Veterani, cel care a pie­rit apărând Lugojul de ar­matele otomane în crân­ce­na bătălie din 25 sep­tem­brie 1695. 

”Vechea ca­zar­mă a artileriei este o măr­tu­rie a forței armate a o­ra­șu­lui. Unitatea imperială de ar­tilerie a adus faimă lu­go­je­nilor. Regimentul de la Lu­goj a dus mari bătălii con­tra trupelor lui Napo­leon, cum ar fi lupta de la po­dul din Arcole. De altfel, in­fanteria din Caransebeș și ar­tileria din Lugoj au coo­pe­rat pe aceste teatre de lup­tă, în cadrul unei stra­te­gii bine puse la punct. Ca­zarma are mare însemnătate nu numai pentru perioada im­perială, ci și pentru pri­mul și al doilea Război mon­dial. Istoria militară a mu­nicipiului Lugoj a fost scri­să pe niște fapte ex­traordinare și ar fi păcat să se piardă”, ne-a declarat col (r) Liviu Groza, Cetățean de O­noare al Caransebeșului.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

8 Comentarii on Ca la noi la nimeni! Construim magazine şi ne dărâmăm istoria

  1. Eu zic sa darame primaria .
    Si asa sta degeaba acolo , mai si pute ca dracu – uni dau vina pe ciori – dar posibil duhoarea sa vina din cladire .

  2. wallner barbulescu luminita // 18 februarie 2017 at 9:26 // Răspunde

    Imi cer scuze, din prima jumatate a secolului al XVIII-lea

  3. wallner barbulescu luminita // 18 februarie 2017 at 9:25 // Răspunde

    Nu asa se pune problema, cladirea in discutie tine de istoria Banatului si a Lugojului in mod special. Tineretul nu-si cunoaste trecutul si o natiune fara trecut nu are prezent si nu va avea viitor. Cred ca vechea cazarma este aproape unica cladire a orasului care dateaza de la mijlocul secolului al XIX-lea.

  4. Nu avem nevoie de cladiri vechi, ele oricum se darama sub actiunea factorilor climatici. Poporul vrea sa se roage si sa mance!

  5. Din pacate da! In loc asa apreciem ce avem sa-l valorificam si sa-l introducem in circuitul turistic ca oricum nu prea ai ce vedea la Lugoj preferam sa-l daramam in favoarea unui centru comercail metalic! Rusine si sunt dezamagit Domnule Primar daca aceasta stire este adevarata!

  6. Lupta de la Arcole si nici Federico Veterani ( Conte , general in armata Imperiului Habsburgic ) nu are nici o legatura cu istoria ” romanilor”

  7. Ce vreti .. asa intelectuali are clasa politica,

    In lugoj e reprezentativ Boldea …

  8. De ce nu se cauta mai degraba o solutie sa fie reconditionata aceasta cladire si sa fie integrat in interiorul acesteia un magazin?De ce trebuie sa ne distrugem trecutul ? Daca mergi in alte tari gasesti in multe locuri magazine deschise in cadrul unor cladiri vechi si reconditionate.Arata excelent si e realizabil.

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE