Ultima oră

C.S.Ş Lugoj, dotat cu un microbuz nou

microbuz css lugoj

Clubul Sportiv Şcolar(C.S.Ş) Lugoj a primit în dotare, pentru prima dată, un microbuz nou, de persoane, cu 16 locuri. Acesta va fi folosit pentru deplasările delegaţiilor sportive la competiţii.

Microbuzul a fost achiziţionat din fonduri guvernamentale şi face parte dintr-un proiect naţional de dotare a unităţilor de învătământ, a şcolilor cu program sportiv şi a cluburilor sportive şcolare cu astfel de maşini.

“Ne bucurăm ca am fost cuprinşi în acest program naţional şi că unul din cele 650 de microbuze achiziţionate în această etapă a fost repartizat clubului nostru. Avem nevoie de un astfel de mijloc de transport pentru care am făcut solicitările încă din octombrie 2014. Îl vom folosi la deplasările sportivilor noştri”, a precizat Dorin Horvath directorul C.S.Ş Lugoj.

Pentru ca microbuzul să poată fi folosit mai rămâne de soluţionat problema şoferului.

Conform legislaţiei în vigoare, acesta nu poate fi, deocamdată, angajat.

“Va trebui să găsim o modalitate legală prin care să aducem un şofer. Aşa cum este legislaţia acum nu putem face o anagajare sau un contract de colaborare. Sperăm însă să putem rezolva această problemă şi să găsim o cale prin care să avem şi şofer”, a spus Dorin Horvath.

Planuri pentru dotarea cu un microbuz are şi conducerea Clubului Sportiv Municipal(CSM) Lugoj, care a început demersurile necesare în acest sens.

„Noi suntem în faza de lucru a documentaţiei pentru a putea achiziţiona un mijloc de transport. Pentru nevoile clubului, ne trebuie un semiautocar cu 30 de locuri, pe care sperăm să-l putem cuprinde pe investiţii şi să-l avem până la finalul acestui an sau până în prima parte a anului viitor”, a menţionat Gheorghe Bologa, preşedintele CSM Lugoj.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE