Ultima oră

Brăniştenii caută un Lider European! Elevii lugojeni participă la un concurs de elită

MondialLiceul Tehnologic ”Valeriu Branişte” din Lugoj caută, alături de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, un Lider European.

Șase echipe de câte patru elevi fiecare, coordonate de către un cadru didactic, s-au înscris la concursul Lider European, ediţia 2019. Având o competiţie puternică, fiind înscrise în concurs peste 150 de echipe din întreaga ţară, echipele brăniştenilor şi-au pregătit candidaturile în aşa fel încât se speră să se califice în primele trei de la nivel naţional, cele care vor prezenta, în faţa unei comisii, la Bucureşti ideile lor de îmbunătăţire a vieţii europenilor.

Având la dispoziţie patru mari domenii, echipele de la Liceul Tehnologic ”Valeriu Branişte” s-au înscris astfel: social (două echipe), mediu (o echipă), cultură (o echipă), economie-afaceri (două echipe).

”Am apreciat, în primul rând, mobilizarea elevilor. Ei trebuiau să identifice o nevoie, europeană sau locală, să propună o soluţie, să facă o prezentare video în care să convingă că ei sunt liderii europeni de mâine care sunt atenţi la nevoile europenilor şi le pot oferi o soluţie acestora. Grila de evaluare a fost riguroasă, rămâne să vedem ce va considera juriul. Din punctul nostru de vedere, toţi elevii implicaţi au dovedit că au potenţial de lideri. Liderul nu iese la suprafaţă cu una cu două, el stă ascuns şi, iată, stă ascuns în cel puţin 24 de elevi brănişteni. Ne bucură mobilizarea. Mulţumesc profesorilor coordonatori. Sperăm să fim acolo, la Bucureşti. De altfel, şi elevilor le-am transmis, pe diferite canale, că ieşirea din zona lor de confort, participând la acest concurs şi lucrând pentru candidatură, este un câştig pe care îl vor resimţi ei şi noi, deopotrivă, în timp”, ne-a declarat prof. Cosmin Gheorghe, directorul Liceului Tehnologic ”Valeriu Branişte” din Lugoj.

Reamintim că la ediţia din 2017, brăniştenii au câştigat o menţiune, pe o candidatură ce viza domeniul social.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.