Ultima oră

Branişte: A doua şansă, program pentru elevii mai ”vârstnici”

MondialColegiul Tehnic ”Valeriu Branişte” din Lugoj va derula în anul şcolar 2018-2019 programul ”A doua şansă”, ciclul secundar inferior. Acesta se adresează persoanelor care au împlinit vârsta de18 ani la 1 septembrie 2018 şi care, din diverse motive, nu au finalizat una dintre clasele V-VIII.

Proiectul educativ este conceput a fi flexibil, modu­lar, adaptându-se astfel la nevoile şi interesele beneficiarilor. În funcţie de nivelul ultimei clase absolvite, programul presupune maxim patru ani de şcolarizare la finalul cărora absolvenţii primesc certificate de absolvire de zece clase, ciclul secundar in­ferior, respectiv certificat de calificare în domeniul Industriei Textile şi Pielărie.

”Credem că acest program vine să răspundă unor nevoi reale existente în co­mu­nităţile din estul judeţului. Încurajăm persoanele care se încadrează în acest program să ne contacteze la sediul colegiului, de ce nu, chiar şi pentru un serviciu de consi­liere şcolară. Fiecare persoană are dreptul şi nevoia la e­du­ca­ţie, motiv pentru care <<A doua şansă>> reprezintă un răspuns la acest drept şi a­ceas­tă nevoie. Nu e vorba aici de ruşine, agenţii econo­mici sprijină şcolarizarea an­gajaţilor, productivitatea acestora creşte în baza nivelului de şcolarizare de care dispun” a declarat prof. Cosmin Gheorghe, directorul Colegiului Tehnic ”Valeriu Branişte”.

Persoanele interesate își pot depune actele necesare înscrierii (fișa de înscriere, copii ale actelor de identitate și copii ale ultimelor diplome de studii), la secretariatul u­ni­tății de învățământ. Nu­mă­rul minim de participanți la program este de 12, neexis­tând o limită maximă.

”Startul proiectului va fi dat în anul școlar 2018-2019, așadar nu există un termen li­mită de înscriere. Avem disponibilitate în permanență, dar dorința noastră este de a in­forma oamenii din timp. P­ână acum două persoane au aflat de această oportunitate, arătându-și dorința de a participa la cursuri”, a conchis prof. Cosmin Gheorghe.

Programul se derulează în parteneriat cu Şcoala Gim­nazială ”Anişoara Odeanu” din Lugoj, Colegiul Tehnic ”Valeriu Branişte” oferind pregătirea de specialitate.

Sub sloganul ”A doua şansă! – pentru o altă zi de mâine”, inițiativa este destinată să crească nivelul de şcolarizare pentru zona de est a judeţului Timiş. La nivel naţional, Minis­te­rul Educatiei susţine implementarea acestui program tocmai pentru a se oferi o a doua şansă celor in­te­re­saţi.

În judeţul Timiş sunt doar trei şcoli care oferă acest tip de şcolarizare, dintre care doar una în municipiul Lugoj și două în Timișoara.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE