Ultima oră

Bolile care fac ravagii în România

Ministerul Sănătății a adoptat Strategia Națională de Sănătate 2014-2020 stabilește direcțiile către care trebuie să se îndrepte sistemul medical românesc în următorii ani, fiind prima dată când se adoptă o astfel strategie.

Statisticile pe baza cărora sunt construite noile obiective dezvăluie un sistem sanitar aflat la coada Europei. În ultimii ani, a crescut mortalitatea prin boli cronice ale ficatului și ciroze, dar s-au înregistrat și decese cauzate de consumul de alcool. Mortalitatea generală este dominată de bolile circulatorii și de neoplasme, aproape opt din zece decese fiind provocate de aceste boli. Următoarele cauze de deces în ordinea frecvenţei sunt bolile aparatului digestiv, respirator și decesele din cauze acute.

În cazul tuberculozei de exemplu, riscul de deces este de aproape șase ori mai mare decât media europeană. Incidenţa TBC în România este cea mare din UE, atât pentru cazurile noi, cât şi pentru recurenţe. HIV/SIDA este în continuare o provocare pentru sistemul de sănătate. România este una dintre puţinele ţări din Europa centrală și de sud-est cu un număr mare de persoane afectate de HIV/SIDA aflate în viaţă, în cea mai mare măsură ca urmare a vârfului epidemic de la începutul anilor ’90.

Rata mortalităţii cauzate de cancer bronho-pulmonar și colo-rectal este mai mare în România față de UE. Bolile cronice sunt diagnosticate târziu pentru că nu există programe de screening. În plus, bolnavii se confruntă și cu un control deficitar al cazurilor diagnosticate. România ajunge astfel să înregistreze cele mai înalte rate de mortalitate şi spitalizare pentru afecțiunile cronice.

Rata de creştere a obezităţii la copil în România este una dintre cele mai mari din Europa. Greutatea în exces este mai frecvent întâlnită la băieţii români, 20% supraponderalitate şi obezitate, iar tendinţa generală este una de înrăutăţire a situaţiei. Mortalitatea infantilă este de aproape 10 la 1.000 de naşteri în România, cea mai mare din Europa.

Frecvenţa cazurilor de suicid la tineri este cu 50% peste media europeană. Frecvenţa cazurilor de suicid la tinerii de 15-19 ani este cu aproximativ 50% peste media europeană. Ratele în creştere după 2003 la tineri și vârstnici indică o înrăutăţire a stării de sănătate mintală pe plan naţional.

Consumul de alcool în rândul adulţilor români este cel mai mare din Europa. Consumul de alcool în rândul adulţilor români este cel mai mare din Europa și depăşește cu 30% media europeană. Numărul externărilor atribuibile alcoolului este de peste 70.000/an, ceea ce indică o problemă importantă de sănătate publică.

Românii merg rar la medicul de familie

Cu toate acestea, românii merg rar la medicul de familie, deși de aici ar trebui să pornească orice tratament. România are una dintre cele mai scăzute rate de frecventare a medicului de familie de către populaţia adultă, în medie 2,7 consultaţii pe an la cei de peste 15 ani, față de 4,8 consultații pe an, așa cum se întâmplă în state ale UE. Diferenţa faţă de media europeană este semnificativă la populația sub 65 de ani, 1,9 consultaţii pe an fac pacienții români, în comparație cu 4,1 consultații/an, așa cum este media UE. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că în marile orașe pacienții se lovesc de imposibilitatea lărgirii intervalului de acces la cabinet din cauza insuficienței spaţiilor care sunt utilizate în ture de către majoritatea medicilor de familie.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE