Ultima oră

Boldea s-a sucit: Cinematograful se va numi totuşi Bela Lugosi

Primarul Lugojului s-a răzgândit după impactul negativ pe care l-a avut propunerea sa, dar și după demersurile mai multor oameni de cultură

Mondial

Primarul Lugojului a declarat astăzi, că cinematograful, programat să fie inaugurat în săptămâna Paștelui, va purta numele celui mai mare actor român de la Hollywood, lugojeanul Bela Lugosi. Asta după ce în urmă cu trei săptămâni, Francisc Boldea a anunțat ca a ales ca cinematograful să se numească Dacia.

Mai mult pe facebook a și apărut o pagină cu numele Cinematograful Dacia Lugoj.

“Propunem ca cinematograful să se numească Cinematograful Dacia, iar una dintre săli se va numi sala Bela Lugosi”, este declaraţia primarului de la aceea vreme, care a adăugat că “îi dăm această frumoasă denumire pentru că este complex acolo şi ar suna foarte bine Cinematograful Dacia”, știută fiind frăția din Francisc Boldea și Marius Gaidoș, colegi de Club Rotary.

Astăzi, Francisc Boldea s-a sucit și a declarat că tot timpul a dorit ca cinematograful să poarte numele celui care a creat practic personajul Dracula la Hollywood.

“Întodeauna am dat dovadă de ecumenism, am avut mai multe semnale de la lugojeni că e cel mai potrivit nume, mai ales că el a decis ca toată viața să poarte numele orașului în care s-a născut ”, a spus Boldea.

Primarul Lugojului s-a răzgândit după impactul negativ pe care l-a avut propunerea sa, dar și după demersurile mai multor oameni de cultură. Astăzi, adevărul.ro a publicat un amplu reportaj despre Bela Lugoși, în cadrul căruia apare și declarația regizorului Florin Iepan, cel care a realizat filmul despre viața actorului lugojean.

“Sper să îl conving să dea cinematografului numele lui Bela Lugosi. Am avut o discuţie cu el şi m-a asigurat că nu va rămâne la ideea cu Dacia. Spune că a existat doar o propunere. Primarul a primit o serie de scrisori de la câţiva oameni mai naţionalişti şi mai înguşti la minte. Lugosi înseamnă, în primul rând, Lugoj în limba maghiară. A fost mândru să poarte numele după oraşul în care s-a născut. Patrimoniul local de la Lugoj nu înseamnă numai peroane de origine română. Acolo au fost oameni de toate naţiiile. Eu aş face şi un muzeu care să poarte numele lui Lugosi. Sau măcar o secţie care să prezinte personalitatea lui Lugosi”, a declarat Florin Iepan.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Boldea s-a sucit: Cinematograful se va numi totuşi Bela Lugosi

  1. stirea e de ieri 01-04 sau din 02?
    nu imi vine acum…

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE