Ultima oră

Boldea ar putea să nu mai aibă voie să candideze! Cum se poate schimba clasa politică din Lugoj

Proiectul de lege a fost adoptat tacit, deoarece termenul de dezbatere şi vot final din 15 octombrie a fost depăşit

MondialO nouă lege, adoptată tacit miercuri seara în Camera Deputaţilor, este pe cale de a-l împiedica pe Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj, de a candida pentru un al treilea mandat de primar. Inițiativă legislativă a deputaţilor PDL Cezar Preda şi Gheorghe Udriște, potrivit căreia aleşii locali, primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii locali şi judeţeni nu vor putea ocupa aceste funcţii mai mult de două mandate succesive, a ajuns deja la urechile aleşilor din întreaga ţară.

„Iniţiatorii sunt de părere că după două mandate consecutive, aleşii locali construiesc în jurul lor un sistem politic şi instituţional local în care orice competiţie electorală locală reală devine imposibilă şi există situaţii concrete în care monopolul unei persoane sau a unui grup de persoane din jurul acesteia asupra resurselor unei comunităţi a dus la acuzaţiile de nepotism, conflict de interese sau corupţie”, informează B1 TV.

Aflat la cel de-al doilea mandat şi pregătit pentru un al treilea, Boldea nu va mai putea candida în cazul în care legea va intra în vigoare. De asemenea, în situaţii similare se găsesc majoritatea consilierilor locali, care au două, trei sau chiar mai multe mandate în funcţia de membru al consiliului local municipal Lugoj.

Proiectul de lege a fost adoptat tacit, deoarece termenul de dezbatere şi vot final din 15 octombrie a fost depăşit. Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată, Senatul este for decizional. Dacă va fi aprobată și de senatori, legea intră în promulgare.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Boldea ar putea să nu mai aibă voie să candideze! Cum se poate schimba clasa politică din Lugoj

  1. Stati linistiti. Există varianta de rezervă. În orice caz, nu va mai câştiga PSD-ul alegerile locale!.

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE